17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTunarii n-au putut urca muntele diavolilor

Tunarii n-au putut urca muntele diavolilor

Liga Campionilor
Semifinale

Arsenal – Manchester United 1-3
Stadion „Emirates“, spectatori: 60.000.
Au marcat: Van Persie (‘76 – penalti) / Park (‘8), Cristiano Ronaldo (‘11, ‘61).
Arsenal: Almunia – Sagna, Toure, Djourou, Gibbs (Eboue ‘46) – Walcott (Bendtner ‘63), Fabregas, A. Song, Nasri – Van Persie (Vela ‘79), Adebayor. Antrenor: Arsene Wenger.
Manchester: Van der Sar – O’Shea, Ferdinand, Vidic, Evra (R. Da Silva ‘65) – Ronaldo, Fletcher, Michael Carrick, Anderson (Giggs ‘63), Park – Rooney (Berbatov ‘67). Antrenor: Sir Alex Ferguson.
A arbitrat: R. Rosetti (Italia).

Londonezii şi-au arătat limitele în partida cu Manchester United, pierzând fără drept de apel chiar dacă au fost susţinuţi frenetic de un întreg stadion.

Trupa „diavolilor“ lui Sir Alex Ferguson, Manchester United, a învins marţi seară, în deplasare, pe Arsenal Londra, cu 3-1, în manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor şi a obţinut accesul în ultimul act al întrecerii, după ce şi în meciul tur s-a impus cu 1-0. Oaspeţii au deschis scorul prin sud-coreeanul Park (‘8) şi l-au majorat graţie unei „duble“ a internaţionalului portughez Cristiano Ronaldo (‘11, ‘61), în timp ce golul de onoare al „tunarilor“ a fost marcat de olandezul Robin van Persie, în minutul 76, din penalti.
Din minutul 75 al întâlnirii, „diavolii“ au evoluat în inferioritate numerică, după ce mijlocaşul scoţian Darren Fletcher a văzut cartonaşul roşu pentru un fault în postură de ultim apărător.

Ferguson: Ronaldo a fost fantastic!

Antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, a opinat că primele zece minute din meci au fost cele care au făcut diferenţa, echipa „tunarilor“ fiind prea neexperimentată pentru a putea recupera diferenţa de goluri.
„Cele două goluri i-au terminat pe adversarii noştri, care şi-au pierdut concentrarea. Sunt o echipă tânără şi oricărei formaţii îi este foarte greu să revină. Plus că în tur am câştigat cu 1-0 şi aveau un adevărat munte de urcat“, a spus tehnicianul lui Manchester.
Alex Ferguson l-a lăudat pe Cristiano Ronaldo, care a marcat două goluri pe „Emirates“, susţinând că acţiunile jucătorului portughez i-au lăsat fără replică pe „tunari“.
„Nimeni nu a putut să-l oprească pe Ronaldo. Linia de mijloc a evoluat foarte bine, dar aveam nevoie de un jucător care să pună mari probleme defensivei lui Arsenal, iar acela a fost Ronaldo, care este fantastic“, a spus Ferguson.
Tehnicianul lui Manchester United s-a referit şi la antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger: „Ştiu ce simte în aceste momente. Şi eu am fost criticat pentru că nu am câştigat Liga Campionilor. A lucrat din greu şi cred că merită să obţină succese“.

Wenger: Am fost eliminaţi după zece minute

Antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, a afirmat că a trăit în partida cu Manchester una dintre cele mai triste zile de când este la formaţia londoneză.
„Acest meci a fost şi mai dezamăgitor pentru că fanii aveau încredere în noi şi i-am supărat pe toţi care ne-au susţinut. United este o echipă care ştie să profite de toate greşelile. Nu simt că am jucat o semifinală, pentru că eram ca şi eliminaţi după zece minute. Meciul s-a terminat înainte să înceapă. Trebuie să-i felicit pe cei de la Manchester şi să le urez succes în finală“, a spus Wenger.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS