5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMeci istoric pentru Oltchim

Meci istoric pentru Oltchim

Gruparea vâlceană joacă duminică împotriva danezelor de la Viborg în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin.

 

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, joacă duminică, de la ora 18.30, un meci istoric. Elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca întâlnesc pe propriul teren cea mai bogată formaţie a handbalului feminin european, Viborg, din Danemarca, şi îşi doresc un succes care să le crească şansele de calificare în marea finală. Cele două echipe s-au întâlnit şi în ediţia trecută a competiţiei, oltencele reuşind să se impună în ambele manşe, dar miza este cu totul alta acum. Radu Voina are la dispoziţie întreg lotul, cu excepţia Adrianei Nechita, care ratează tot sezonul, în timp ce oaspetele sunt lipsite de aportul principalului tunar, Bojana Popovic, sârboaica accidentându-se în faza grupelor. Atmosfera creată de suporterii vâlceni va fi incendiară, biletele epuizându-se în mai puţin de o oră, iar galeria Brigada Zăvoi pregăteşte o coregrafie de zile mari.

 

Nu se ştiu arbitrii

 

Federaţia Europeană de Handbal a luat decizia de a anunţa numele arbitrilor cu numai două ore înainte de disputarea partidei. Unul dintre cei mai longevivi conducători de club din sportul românesc nu crede că această decizie are utilitate: „Pentru noi, ca şi club, e OK. Scăpăm de un stres în plus. Nu văd însă utilitatea acestei decizii. Cine vrea să corupă un arbitru o poate face în cinci minute, nu are nevoie de trei zile sau de o săptămână. Eu cred că, în primul rând, este o jignire pentru aceşti arbitri. Asta înseamnă că EHF nu are încredere în ei? Şi a mai apărut ceva nou. Am primit un mail conform căruia la ora 1.30 suntem obligaţi să punem la dispoziţia observatorului o maşină pentru transportul la sală al arbitrilor. Asta înseamnă că nici măcar nu sunt cazaţi în Vâlcea, ci într-un judeţ vecin. Arbitrii pot participa la banchetul de după meci, dar, din nou, suntem obligaţi să-i transportăm la hotel apoi. Este decizia EHF, pe care o respectăm, dar nu cred că se va continua pe viitor aşa pentru că se va dovedi că nu are utilitate".

 

Le batem!

 

Handbalista din Ucraina, Anastasia Pidpalova, transferată de Oltchim la mijlocul acestui sezon competiţional spune că s-a acomodat rapid la Vâlcea şi că vrea să joace mulţi ani la campioana României: „Nu pot nega că-mi lipsesc mult prietenii din Ucraina şi familia, dar şi la Vâlcea mă simt foarte bine. Nu am avut timp să îmi fac prieteni în oraş, însă mă înţeleg foarte bine cu toate colegele. Vreau să joc mulţi ani la Oltchim". „Nasti" le promite suporterilor că va da multe goluri în meciul de duminică din semifinala Ligii Campionilor: „Nu-mi place să dau pronosticuri, dar eu cred că le învingem. Viborg are o echipă foarte bună, dar noi suntem şi mai bune. Vreau ca, după acest meci, să se vorbească mult despre mine şi să dau multe goluri. Le promit suporterilor că mă voi bate pentru fiecare minge. Trebuie să avem un joc colectiv bun, trebuie să rămânem concentrate pe tot parcursul partidei. Eu am emoţii mari. Simt tensiunea partidei, dar sper să scap de toate aceste emoţii la ora de începere a partidei".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU