7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFranţa merge după puncte în Lituania

Franţa merge după puncte în Lituania

Pe lângă partida România – Serbia, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2010 se vor disputa şi alte partide. În Grupa a 7-a preliminară, din care face parte şi echipa antrenată de Victor Piţurcă, Franţa va întâlni în deplasare reprezentativa Lituaniei. Cu Frank Ribery refăcut sută la sută după o accidentare, „cocoşii" au anunţat că nu concep să nu câştige la Kaunas, cu toate că s-au plâns de starea proastă a terenului şi de vremea potrivnică fotbalului.

Un duel interesant va avea loc şi în Grupa 1, în cadrul căreia se vor întâlni, la Porto, Portugalia şi Suedia, două echipe care au debutat cu stângul în preliminarii, ocupând locurile patru, respectiv cinci în clasament. Altă partidă demnă de urmărit va fi cea dintre campioana europeană en-titre, Spania, şi altă selecţionată care a făcut o figură frumoasă la Euro 2008, Turcia. Această întâlnire, programată la Madrid, se va juca în cadrul Grupei a 5-a. Cele două echipe ocupă primele două locuri în ierarhia grupei, ibericii având 12 puncte, iar „otomanii" opt.

Iată programul meciurilor de astăzi din Zona Europeană a preliminariilor CM 2010:

Grupa 1: Malta – Danemarca, Albania – Ungaria, Portugalia – Suedia; Grupa 2: Luxemburg – Letonia, Moldova – Elveţia, Israel – Grecia; Grupa 3: Irlanda de Nord – Polonia, Slovenia – Cehia; Grupa 4: Rusia – Azerbaidjan, Ţara Galilor – Finlanda, Germania – Liechtenstein; Grupa 5: Armenia – Estonia, Belgia – Bosnia, Spania – Turcia; Grupa 7: România – Serbia, Lituania – Franţa; Grupa 8: Cipru – Georgia, Irlanda – Bulgaria, Muntenegru – Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU