21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCSM Râmnicu Vâlcea este în grafic

CSM Râmnicu Vâlcea este în grafic

Tehnicianul echipei CSM Vâlcea, Alin Artimon, nu crede că elevii săi au făcut, la Timişoara, cel mai bun meci din acest sezon, în ciuda victoriei cu 6-1 obţinută în faţa ocupantei locului patru în seria a 2-a a ligii secunde, înaintea partidei de sâmbătă, CFR. „Scorul este conform cu realitatea din teren. Am mai avut alte zece ocazii clare, printre care şi trei bare, dar cred că am făcut un meci mai bun la Arad, cu UTA, decât la Timişoara. Nu sunt însă nebun să spun că nu sunt mulţumit de jocul băieţilor, din contră, îi felicit din toată inima. Una peste alta, am obţinut şapte puncte din trei meciuri dificile, cu Unirea Alba Iulia, UTA şi CFR Timişoara. Era perfect dacă erau nouă puncte, dar e bine şi aşa, am ajuns la plus patru în clasamentul adevărului“, a afirmat Artimon.
Antrenorul vâlcenilor şi-a făcut planul pentru acest final de tur, să nu piardă contactul cu primele clasate. „Mai avem patru partide foarte dificile. La Vâlcea va veni Dacia Mioveni, echipă care a pierdut puncte pe propriul teren şi acum vrea să le recupereze. Apoi mergem la Târgu Mureş, unde şi Dinamo a câştigat greu. În ultimele două partide jucăm contra echipelor din Târgovişte şi Lupeni, care sunt în foame de puncte. Obiectivul este să rămânem măcar la plus patru la «adevăr» şi la o distanţă cât mai mică faţă de primele clasate. Aşteptăm pauza competiţională, când ne putem pregăti fără presiunea rezultatelor“, a mai spus Artimon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS