20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaird - suspendat o etapă, Bornescu - două

Baird – suspendat o etapă, Bornescu – două

Comisia de Disciplină a FRF a analizat ieri memoriul depus de Universitatea Craiova pentru anularea cartonaşului roşu primit de Michael Baird în partida cu FC Argeş.
Atacantul australian fusese eliminat de centralul Aurelian Bogaciu împreună cu fundaşul piteştenilor, Daniel Bălaşa, în urma unei dispute cu acesta pentru o sticlă de apă. Cei doi s-au aflat ieri în faţa comisiei, însă, în ciuda probelor video care arătau că nu au avut nimic în comun cu scandalul iscat după intrarea dură a lui Voiculeţ la Bornescu, federalii au decis să-i sancţioneze.
Baird şi Bălaşa au fost amendaţi cu câte 700 de lei şi au primit o etapă de suspendare, pedeapsa minimă în cazul unei eliminări pentru două cartonaşe galbene.
Minimun de pedeapsă a primit şi Mircea Bornescu, pentru ieşirea nervoasă din partida cu argeşenii, când l-a trântit pe Voiculeţ. Cartonaşul roşu primit la Piteşti l-a costat pe portarul Ştiinţei două etape de suspendare şi 3.000 de lei amendă. Astfel, acesta va rata meciurile cu CSM Ploieşti (marţi) şi Pandurii (duminica viitoare), în timp ce Michael Baird va sări doar peste confruntarea din Cupa României.
Pentru că s-a aflat la comisie, atacantul de la Antipozi a ratat antrenamentul de ieri după-amiază, primul la care a fost prezent şi Nicolo Napoli, revenit dintr-o minivacanţă petrecută alături de familie în Italia. Tehnicianul nu prea a avut pe cine să pregătească, la şedinţă fiind prezenţi doar nouă jucători, Dănănae, Mitchell, I. Popescu, Rose, Dilevski, Prepeliţă, Wobay, Dina şi Stoianof.
Bornescu se antrenează separat după accidentarea suferită la Piteşti, el efectuând doar alergări uşoare, plus un tratament de refacere, revenirea sa la capacitatea maximă fiind prevăzută peste o săptămână.
Stoica, V. Găman şi Fl. Costea sunt la naţionala mare, S. Lung Jr., R. Barbu, Bărboianu, Firţulescu şi Gîngioveanu au participat ieri-dimineaţă, la Mogoşoaia, la un trial al selecţionatei de tineret, în timp ce Buşu, Gogoşoiu, Crăciun şi M. Costea au jucat pentru echipa a doua în derbiul cu Avântul Bârca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII