20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportToacsen se plânge că are jucători limitaţi valoric

Toacsen se plânge că are jucători limitaţi valoric

Echipa de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu a disputat ieri un ultim joc de verificare înaintea startului campionatului, în compania divizionarei A HC Delignit Mehedinţi, trupa lui Sorin Toacsen impunându-se cu scorul de 38-26. „Ne-am dorit un antrenament mai plăcut pentru a-i scoate pe jucători din stresul care se acumulează şi am vrut prin acest amical ca jucătorii să evadeze puţin din cotidianul pregătirii, pentru că de o lună şi ceva toată lumea aşteaptă debutul campionatului“, a spus Sorin Toacsen la finalul întâlnirii. Tehnicianul s-a declarat îngrijorat de prestaţiile unora dintre elevii săi, suspectându-i că sunt limitaţi valoric. „Unii dintre jucători nu m-au convins că merită să joace, dar mai au timp să demonstreze acest lucru până la ora meciului cu Oradea. Nu am ajuns la 100 la sută din capacitate, ne-ar mai fi trebuit o săptămână de pregătire, dar unii băieţi nu sunt concentraţi sau au ajuns la limita posibilităţilor, ceea ce nu aş vrea să cred. Dacă jucătorii au ajuns la limitele maximale, atunci vor fi probleme grave pe parcursul campionatului“, a spus Toacsen. Relaţiile de joc suferă, Energia semănând mai degrabă cu o înşiruire de handbalişti decât cu o echipă, însă tehnicianul speră într-un debut fericit de campionat, sâmbătă, cu CSM Oradea. „Încă ne lipseşte echipa. Sunt jucători, dar nu avem şi o echipă sudată în aşa fel încât fiecare să se dăruiască şi pentru colegul său. Sper ca elevii mei să fie pregătiţi pentru un meci oficial, care contează şi pe care trebuie să-l câştigăm“, a mai declarat Toacsen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS