20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii caută fundaş stânga

Pandurii caută fundaş stânga

Antrenorul Eugen Neagoe vrea un înlocuitor pentru Cardoso şi Grecu, nici unul dintre cei doi fotbalişti nefiind în graţiile tehnicianului.

Deşi perioada de transferuri s-a încheiat, clubul Pandurii Târgu Jiu nu a renunţat la ideea achiziţionării unui fundaş stânga, după ce fotbalistul portughez Tininho i-a refuzat pe gorjeni. Impresarul Adrian Ilie are misiunea să găsească alt jucător dispus să evolueze sub comanda lui Eugen Neagoe, cu condiţia ca acesta să fie liber de contract, situaţie obligatorie pentru realizarea tranzacţiei. „Transferul lui Tininho a căzut pentru că timpul pentru perfectarea actelor era mult prea scurt. Noi am trimis faxuri cu contractul, dar nu au ajuns în timp util, iar jucătorul nu a mai avut când să vină în ţară şi astfel am renunţat la ideea de a-l transfera. Căutăm în continuare un fundaş stânga liber de contract“, a declarat impresarul Adrian Ilie.
Interesul pandurilor pentru achiziţionarea unui fundaş stânga este inexplicabil, ţinând cont că Eugen Neagoe are deja în lot doi jucători pe postul respectiv, Cardoso şi Grecu. Brazilianul Alexandre Cardoso nu a mai prins de câteva etape primul unsprezece deoarece a fost o perioadă accidentat, însă, se pare că acesta a avut şi un conflict în vestiar cu antrenorul, zilele sale la Pandurii fiind numărate. Constantin Grecu nu a evoluat nici un minut în actualul sezon, Neagoe preferând să improvizeze cu Mândrean şi Rusu în ultimele jocuri şi chiar cu Ghindeanu, în partida cu FC Argeş.

Piţurcă aşteaptă reducerea suspendării

Atacantul Alexandru Piţurcă a contestat la Comisia de Apel suspendarea de trei etape dictată împotriva sa de către Comisia de Disciplină, după ce l-a accidentat grav pe Monel Cârstoiu în partida cu FC Argeş. Cazul va fi judecat joia viitoare, Piţurcă având şanse să revină pe teren în jocul cu CS Otopeni, din etapa a opta. Selecţionerul Victor Piţurcă şi antrenorul Eugen Neagoe s-au declarat surprinşi de pedeapsa mare pe care a primit-o Alex, aceştia motivând că a fost un simplu accident, faultul nefiind intenţionat.
Piţurcă junior s-a angajat să suporte cheltuielile tratamentului pe care îl va urma Monel Cârstoiu pentru a se recupera, fotbalistul argeşean fiind operat la Bologna. „Eu l-am sunat pe Cârstoiu şi i-am spus că-i voi suporta toate cheltuielile atât în perioada de convalescenţă, cât şi de recuperare. Cheltuielile vor fi însă suportate de clubul FC Argeş şi de domnul Penescu, dar eu m-am oferit să-i plătesc o sumă lui Cârstoiu pentru a acoperi cheltuielile lui“, a declarat Alexandru Piţurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS