Elevele lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au învins Suedia, dar se întorc acasă cu un rezultat mult sub aşteptări.
Naţionala de handbal femimin a României a terminat Jocurile Olimpice din China pe locul şapte al clasamentului, după ce a reuşit să se impună în ultima partidă contra Suediei cu scorul de 34-30 (17-15). Meciul de consolare a fost început mai bine de suedeze pe fondul unei prestaţii apatice a tricolorelor, care parcă se gândeau la altceva, nu la handbal. Spre finalul primei reprize, România a avut o tresărire de orgoliu, a preluat conducerea pe tabela de marcaj şi a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. Debutul mitanului secund le-a avut în prim-plan tot pe suedeze, care au preluat conducerea, scor 21-20, moment în care tricolorele s-au trezit şi au revenit la timonă. Până la final, România a condus constant cu 3-4 goluri, chiar dacă jocul nu a strălucit, iar în final s-a impus cu 34-30, victorie care nu îndulceşte însă ratarea obiectivului de cucerire a unei medalii.
Pentru tehnicienii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, dar şi pentru chimista Luminiţa Huţupan, a fost ultima partidă sub tricoul naţionalei. Chimistele convocate la lot se întorc acasă în cursul zilei de azi, dar vor avea liber până la finalul lunii, situaţie în care sunt şi unguroaicele Zsucs şi Borbas, care s-au clasat pe locul patru cu naţionala ţării vecine.
Medaliile de aur la Jocurile Olimpice din China au fost câştigate de Norvegia, care a învins în finală Rusia, cu 34-27, iar cele de bronz de Corea de Sud, 33-28 contra Ungariei.
Pentru România au evoluat: Huţupan, Pâslaru – Stanca (6 goluri), Meiroşu (6), Senocico (5), Elisei (5), Maier (3), Neagu (3), Lecuşanu (2), Amariei (2), Nechita (1), Brădeanu (1), Beşe. Pentru Suedia au jucat: Begtsson, Grundstrom – Gullden (9 goluri), Wiel (4), Torstenson (4), Ahlm (4), Toveby (3), Eriksson (2), Enstrom (1), Flongman (1), Boson (1), Utkovic (1).
Elisei şi Nechita s-au accidentat
La doar trei minute de la debutul meciului cu Suedia, chimista Valentina Ardean Elisei s-a accidentat, fiind înlocuită de o altă componentă a Oltchimului, Adriana Nechita. Extrema României a apucat să joace doar 60 de secunde şi la prima fază ofensivă a părăsit terenul cu targa, fiind dusă de urgenţă la spital. Nechita a căzut „rău“ după un contraatac şi i-a fost imobilizat în ghips piciorul drept, cu diagnosticul de întindere de ligamente.
Maier, în echipa ideală
Singura consolare pentru delegaţia României prezentă la Beijing este că Ramona Maier, de la Oltchim, a fost aleasă în echipa ideală a turneului final. Vitezista chimistă a fost, alături de Luminiţa Huţupan Dinu, o handbalistă ale cărei evoluţii au fost constant bune. Iată formaţia ideală a turneului feminin de handbal al JO 2008: portar: Katrine Lunde Haraldsen (Norvegia), extremă stânga: Orsolya Verten (Ungaria), inter stânga: Liudmila Postnova (Rusia), conducător de joc: Seong Ok Oh (Coreea de Sud), inter dreapta: Irina Bliznova (Rusia), extremă dreapta: Ramona Maier (România), pivot: Else-Marthe Soerlie-Lybekk (Norvegia).

