26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOlanda a învins Ucraina

Olanda a învins Ucraina

Pregătindu-se pentru turneul final al Euro 2008, unde a fost repartizată în Grupa C, alături de România, Italia şi Franţa, reprezentativa Olandei a susţinut sâmbătă, la Rotterdam, o partidă amicală în compania Ucrainei, pe care a câştigat-o cu 3-0. Golurile „Portocalei mecanice“ au fost marcate de Dirk Kuyt (’23), Klass-Jan Huntelaar (’52) şi Ryan Babel (’63).
Selecţionerul Van Basten a utilizat în acest meci următorii jucători: Stekelenburg – Heitinga (’62, Boulahrouz), Ooijer, Bouma (’73, Mathijsen), Van Bronckhorst (’62, De Cler) – Kuyt, De Zeeuw (’73, De Jong), Engelaar, Afellay (’62, Babel) – Van der Vaart (’79, Landzaat) – Huntelaar.
Au absentat Robin van Persie şi Mario Melchiot, care sunt accidentaţi, în timp ce Ruud van Nisterlooy, Arjen Robben, Jan Vennegoor of Hesselink, Edwin van der Sar şi Wesley Sneijder au primit permisiunea de a se alătura lotului în zilele următoare.
Reprezentativa Olandei va mai susţine două partide de pregătire înaintea turneului final, cu Danemarca, la Eindhoven (29 mai), şi cu Ţara Galilor, la Rotterdam (1 iunie).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS