14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportComan ratează Euro 2008

Coman ratează Euro 2008

Portarul selecţionatei tricolore a suferit o fractură a degetului mare de la mâna stângă, din cauza căreia va sta departe de gazon cinci săptămâni.

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a primit vineri o veste proastă în perspectiva Campionatului European care se va desfăşura în iunie, în Austria şi Elveţia, portarul Dănuţ Coman suferind o fractură a degetului mare al mâinii stângi. Din cauza acestei accidentări, goalkeeper-ul rapidist va rata turneul final al Euro 2008, aplicându-i-se un ghips care trebuie păstrat trei săptămâni, în timp ce recuperarea va dura încă două săptămâni. În aceste condiţii, Piţurcă a renunţat la serviciile lui Coman şi l-a convocat în locul său pe portarul campioanei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu. La Euro 2008, selecţionerul tricolorilor se va baza pe portarii Bogdan Lobonţ (Dinamo), Marius Popa (Poli Timişoara) şi Eduard Stăncioiu (CFR Cluj).

Coman: Nu-mi vine să cred că voi rata Euro!

Dănuţ Coman a suportat foarte greu vestea că va rata Euro 2008, el dezvăluind că ar fi vrut să rămână în lot chiar şi accidentat, sperând într-o recuperare rapidă, însă selecţionerul Victor Piţurcă nu a fost de acord cu acest lucru.
„Nu ştiu ce să zic. Nu-mi vine să cred că voi rata Euro! Am vorbit şi cu Piţi şi i-am zis că vreau să rămân şi aşa, sperând că îmi va trece mai repede. Selecţionerul mi-a zis însă că nu se poate. Am trecut prin multe, dar ce mi s-a întâmplat acum nu credeam că voi trăi vreodată. Am strâns din dinţi, am apărat cu umărul lovit şi tot ce am făcut am făcut pentru Euro şi acum văd că nu mai pot ajunge acolo. Nu ştiu ce voi face“, a spus Coman.

Lobonţ: E un moment dificil pentru Coman

Titularul postului de portar al echipei naţionale, Bogdan Lobonţ, a spus că accidentarea lui Coman este o veste foarte tristă pentru fanii naţionalei.
„Îmi pare rău pentru Dani. Şi-a dorit enorm să ajungă la Euro, a evoluat de multe ori în returul campionatului cu dureri la umăr. Este un moment dificil, dar sper să treacă repede peste această accidentare“, a spus Lobonţ.
„Pisica“ a opinat că, în ciuda ghinioanelor din ultimul timp, tricolorii trebuie să rămână optimişti şi să se concentreze asupra turneului final al Campionatului European.
„Trebuie să mergem mai departe, să rămânem optimişti. Indiferent cine va ajunge la Euro, cine va intra pe teren, suntem obligaţi să facem tot ce depinde de noi pentru naţionala României“, a precizat Lobonţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS