20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcenii au câştigat cu emoţii

Vâlcenii au câştigat cu emoţii

Prim-divizionara BC Vâlcea a întâlnit joi seară, în sala „Traian“, pe CSU Leonardo Oradea, în cel de-al treilea joc al play-off-ului (locurile 9-16), faza I. În primul sfert s-a mers „cap la cap“ până pe final, când, cu un ultim efort, Silviu Lupusavei a reuşit un coş de trei puncte şi a dus-o pe Vâlcea în avantaj, scor 23-20. În actul al doilea, atacul bun al gazdelor a fost completat cu o apărare exactă, iar elevii lui Cristi Achim au intrat cu un avantaj consistent la pauză, scor 43-32. În sfertul trei, oaspeţii au recuperat şapte puncte (67-63), iar vâlcenii începeau să se simtă ameninţaţi. În ultimul sfert, Oradea avea să recupereze şi cele patru puncte diferenţă (72-72), iar un minut mai târziu a preluat conducerea pe tabelă, 76-74. Cu trei minute înainte de finalul întâlnirii, antrenorii oaspeţilor, Zoltan Kosa şi Attila Veres, au fost eliminaţi din sală, iar oltenii au beneficiat de opt aruncări libere, toate executate impecabil de Lupusavei. Scorul final al întâlnirii a fost 96-90, iar acum BC Vâlcea aşteaptă decizia Federaţiei Române de Baschet să vadă pe cine va întâlni în faza a II-a, dacă aceasta va mai avea loc.
Echipa Leonardo Oradea va întâlni în faza a II-a din play-off formaţia SCM-U Craiova, primul meci fiind programat pe 9 mai, la Oradea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS