25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAdi Mutu a ajuns la cota 16

Adi Mutu a ajuns la cota 16

„Briliantul“ Fiorentinei se va lupta pentru titlul de golgheter al Italiei în acest sezon. Ultima reuşită a românului de la Florenţa a fost consemnată în meciul cu Reggina.

Adrian Mutu (foto) a marcat al 16-lea gol al său în actuala ediţie a Seriei A, într-un meci în care nu a mai strălucit. Echipa „Briliantului“, Fiorentina, a câştigat pe teren propriu cu 2-0 partida cu Reggina, din etapa a 32-a, iar reuşita românului a fost consemnată în minutul 92 al întâlnirii de pe „Artemio Franchi“, când a trimis în plasă, de la câţiva metri, un balon deviat de Gobbi. Pazzini deschisese scorul în minutul 23.
Mutu ocupă locul trei în clasamentul golgheterilor, în spatele lui Borriello (18 goluri) şi Trezeguet (17 goluri).
Pentru evoluţia din meciul cu Reggina, atacantul român a fost notat cu 6,5 de agenţia Datasport, care a scris despre el următoarele: „A fost mai puţin strălucitor decât în meciurile precedente. Oricum, a fost pregătit să lovească decisiv la momentul potrivit“.
 „Sunt trei puncte foarte importante în cursa pentru Liga Campionilor. Nu a fost uşor să jucăm împotriva Regginei, o echipă care luptă pentru evitarea retrogradării. Am jucat bine şi am fost determinaţi, mare parte din merite le are Pazzini, pentru golul frumos pe care l-a marcat. Ne-am creat multe ocazii şi am dominat jocul. Acum trebuie să ne odihnim şi să ne concentrăm asupra meciului cu PSV“, a spus Adrian Mutu după meci.
După victoria de duminică, Fiorentina ocupă în continuare locul patru, care o poate duce în Liga Campionilor, şi are un avans de patru puncte faţă de AC Milan şi Sampdoria, şi de cinci faţă de Udinese.

Radu Ştefan a jucat 62 de minute

Alt jucător român care a evoluat duminică în Serie A a fost Radu Ştefan.
Fundaşul a fost folosit de antrenorul Delio Rossi timp de 62 de minute în partida pe care Lazio a terminat-o la egalitate la Parma, scor 2-2.
Evoluţia sa a lăsat însă de dorit, după cum a remarcat şi agenţia Datasport, care l-a notat cu 4,5: „Ca fundaş stânga a făcut câteva meciuri foarte bune. De data aceasta, a fost constrâns să joace în centrul defensivei şi nu a dat acelaşi randament“. 
În meciul Siena – Udinese, încheiat la egalitate, 1-1, mijlocaşul român Paul Codrea nu a jucat. Alte rezultate din etapa a 32-a a campionatului Italiei: AS Roma – Genoa 3-2, Milan – Cagliari 3-1, Atalanta – Inter 0-2, Fiorentina – Reggina 2-0, Siena – Udinese 1-1, Sampdoria – Livorno 2-0, Catania – Napoli 3-0, Parma – Lazio 2-2, Torino – Empoli 0-1, Palermo – Juventus 3-2.
În clasament conduce Inter cu 72 de puncte, urmată de AS Roma, cu 68 de puncte, şi de Juventus, cu 58 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS