14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCrosul „Petrache Trişcu“, la a treia ediţie

Crosul „Petrache Trişcu“, la a treia ediţie

La Hipodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova se va desfăşura mâine a treia ediţie a crosului Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“, concurs la care sunt aşteptaţi să participe elevi din şcolile doljene, clasele III-XII.
Managerul LPS „Petrache Trişcu“, Dănuţ Anghel, îşi doreşte o participare cât mai numeroasă şi a spus că premiile pentru câştigători sunt mai multe ca la ediţiile precedente: „Elevii care vor ocupa locurile 1-6 vor primi cupe, diplome, medalii. Nu am confirmarea încă, dar am promisiuni că ar putea fi şi premii în bani. Asta vom vedea atunci. Vrem să vină copii mulţi, dar, dincolo de asta, ne interesează să descoperim valorile“. LPS „Petrache Trişcu“ are şi parteneri pentru această competiţie: ISJ Dolj, Secţia 2 de Poliţie din Craiova, condusă de Tudor Constantin, Aeroclubul Oltenia şi organizaţia „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III“. Crosul de mâine se va desfăşura după următorul program: ora 9.00 – 400 m feminin (clasele III-IV), ora 9.10 –  600 m masculin (clasele III-IV), ora 9.20 – 1.200 m feminin (clasele V-VIII), ora 9.35 – 1.500 m masculin (clasele V-VIII), ora 9.45 – 1.500 m feminin (clasele IX-XII), ora 10.00 –  2.000 m masculin (clasele IX-XII), ora 10.30 – festivitatea de premiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS