14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNapoli, supărat pe Dina

Napoli, supărat pe Dina

La finalul partidei de pe „Extensiv“, antrenorul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa a pierdut două puncte, după un joc pe care l-a avut la discreţie. Italianul a fost totuşi mulţumit de evoluţia elevilor săi, singurul care l-a supărat fiind Mihai Dina.
„Mă aşteptam la mai mult din partea celor introduşi în teren şi mă refer la Dina. Cei care nu sunt titulari trebuie să profite atunci când li se dă o şansă. Să arate că merită postul şi, chiar dacă joci doar zece minute, trebuie să dai maximum“, a afirmat Napoli.
Antrenorul Universităţii a mai precizat că Bornescu trebuia să bată penaltiul, dar, dacă acesta l-a lăsat pe Costea, a fost pentru că aşa s-au înţeles cei doi în teren: „Eu am stabilit primii trei executanţi, adică Bornescu, Costea şi Stoica, dar în teren ei decid. Dacă primul nu vrea să bată, atunci responsabilitatea îi revine celui de-al doilea“. Portarul Ştiinţei luase mingea să execute, dar a renunţat la rugămintea lui Costea, jucător care obţinuse penaltiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII