Spania şi-ar putea pierde locul la Euro

Autori


UEFA a avertizat Spania că ar putea pierde locul la Euro 2008 în cazul în care guvernul de la Madrid se va implica în alegerile Federaţiei de Fotbal, lucru interzis de forul fotbalistic european. Celebrul caz din 1992, când iugoslavii au fost suspendaţi pentru turneul final al Europenelor, făcând astfel loc danezilor care au câştigat trofeul, se poate repeta în acest an.

„UEFA şi FIFA iau în serios astfel de probleme. Nu sunt ameninţări goale, le vom pune în practică. Cazul este similar cu cel din 1992, când Iugoslavia a fost suspendată, iar Danemarca a participat la Euro“, a spus William Gallart, purtător de cuvânt al UEFA.


În cazul în care ameninţarea forului condus de Platini se va transforma în fapte şi Spania va fi descalificată, locul ibericilor va fi luat de Irlanda de Nord, britanicii ocupând locul al treilea în grupa din care a făcut parte reprezentativa iberică, în urma Suediei, echipă clasată pe poziţia a doua.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 29 februarie 2008

Actualitate

» Băsescu către Predoiu: Speculaţiile privind activitatea anterioară nu vă vor afecta ca ministru
» Scurte stiri
» Radu Stroe a aflat “uluit” de la televizor că nu va conduce Ministerul Apărării
» Dascălii îşi apără şcolile

Local

» Târgujienii, nemulţumiţi de lipsa parcărilor
» Pâinea continuă să se scumpească
» Deficitul bugetar pe 2007 ar putea fi mai mic
» Solomon, primul în sondaj
» Nava eşuată, readusă pe şenal
» Un copil a căzut în cap din troleibuz
» 75 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile
» „Matca“, un nou spectacol la Zilele Marin Sorescu
» Au vândut inele contrafăcute
» Hacker cercetat de poliţişti

Gorj

» Complex comercial agricol de zeci de milioane de euro
» Şi-a dat duhul în camera de detenţie
» 12 primari de trei stele în judeţul Gorj

Sport

» BC Vâlcea a pierdut, CET a bătut
» Un nou eşec în faţa liderului
» Au zburat spre Togliatti
» Lucian Bute îşi apără centura
» Bannerele, la control
» Pandurii, la Happy Hour
» Vâlcea se bate pentru puncte la Hunedoara
» Gorjenii, eliminaţi
» Victorie pentru o primăvară liniştită
» Spania şi-ar putea pierde locul la Euro
» Liliecii le-au făcut viaţa grea extratereştrilor
» Eduardo a fost externat
» Sepsi, integralist la Benfica
» Marius Niculae a înscris pentru Inverness
» Abramovici visează frumos
» Bayern s-a chinuit cu 1860 München
» Lens a avut meci dificil cu Le Mans
» Au câştigat şi fără Mutu

Bani & Afaceri

» Scurte ştiri
» Ford – creditor cu dobândă în acţiuni
» Autorităţile doljene bat palma cu americanii

Magazin

» Apariţii editoriale
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Telefoane utile
» Agenda evenimentelor
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită
» Barcelona – istorie, tradiţii şi influenţe culturale

Opinii

» Discutând serios despre cazul Ford
» Mare brânză în oraşul academic

Top