18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPrepeliţă - menajat, Dina - pe bară

Prepeliţă – menajat, Dina – pe bară

Dintre cei 24 de jucători pe care Nicolo Napoli i-a avut la dispoziţie în stagiul de pregătire din Turcia, 21 au fost folosiţi în acest ultim amical înainte de reluarea campionatului. Silviu Lung jr., Mihai Dina şi Andrei Prepeliţă au rămas pe dinafară cu FC Drobeta, din motive diferite. Primul nu a intrat sâmbătă în calculele italianului pentru că este doar a treia opţiune la postul de portar, Prepeliţă a fost menajat, în timp ce Dina pare să nu-l fi convins încă pe Napoli de calităţile sale. „Prepeliţă acuză o durere musculară şi nu am dorit să-l forţăm. Este un jucător de bază şi nu avea rost să riscăm o accidentare tocmai acum“, a explicat antrenorul italian.

În privinţa lui Mihai Dina, singurul dintre jucătorii aflaţi sâmbătă pe banca de rezerve care nu a fost introdus în teren, Nicolo Napoli a fost ferm: „Ştiu că Dina a fost golgeterul echipei sezonul trecut, a marcat pe finalul campionatului, dar, dacă îmi demonstrează asta şi la antrenamente, va juca, dacă nu, nu. Acesta este lotul pe care îl am, îl cunosc bine şi eu decid cine joacă şi cine nu“. Napoli a ţinut să-i laude pe tinerii aduşi de la echipa a doua, despre care spune că le va acorda şansa să arate ce pot, însă numai atunci când va considera de cuviinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU