19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM vrea două victorii la turneul din Bănie

SCM vrea două victorii la turneul din Bănie

Sport Club Municipal (SCM) Craiova va organiza în acest weekend turneul doi al Diviziei A feminine de handbal, seria B. În Sala Sporturilor din Bănie se vor întrece opt echipe: SCM şi DWAR Craiova, Mureşul Târgu Mureş, Transilvania Târgu Mureş, Universitatea Timişoara, Milostars Drobeta Turnu Severin, KZN Slatina şi Universitatea Reşiţa. În calitate de gazdă a turneului, echipa SCM, ocupanta locului secund în serie, vrea să câştige ambele partide pe care le are de disputat, cu Mureşul Târgu Mureş şi Universitatea Timişoara. „Este primul turneu organizat de noi şi sper să câştigăm ambele jocuri, să nu ne dezamăgim suporterii, care au mers cu noi chiar şi în deplasare, la turneul din decembrie de la Slatina. Îmi doresc să vină cât mai mulţi spectatori la meciuri, pentru că au ce vedea“, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Mugur Guşatu, vicepreşedintele clubului oltean. Antrenorul Gheorghe Sbora a punctat că ambele adversare provin din zone cu tradiţie în handbal: „Ambele echipe reprezintă centre puternice, Timişoara şi Târgu Mureş, şi să nu uităm că anul trecut au jucat în prima divizie. Ne-am pregătit destul de bine pentru acest turneu. În pauza competiţională am reuşit să transferăm două jucătoare, Alexandra Ursachi, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi Ana Maria Enescu, de la Deva“. În ceea ce priveşte obiectivul echipei, antrenorul Gheorghe Sbora a spus că se încearcă formarea unei echipe competitive care în sezoanele viitoare să atace promovarea în Liga Naţională: „Nu pot spune că în acest an nu mai avem deloc şanse la primul loc, dar este greu de crezut că Slatina va rata promovarea. Au o echipă formată din jucătoare care evoluează de mulţi ani împreună, cu mai multe sportive la naţionala de tineret a României. Noi ne vom juca şansa până la capăt“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU