22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim nu a avut probleme cu lanterna roşie

Oltchim nu a avut probleme cu lanterna roşie

Campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, nu a avut probleme în prima etapă a returului de campionat şi a trecut la pas de ultima clasată, CSM Sfântu Gheorghe.
Chimistele s-au impus cu scorul de 40-18, după ce au condus şi la pauză cu 22-9. Gheorghe Tadici a avut prilejul să ruleze tot lotul pe care l-a avut la dispoziţie şi, în mare parte, a mizat numai pe rezerve. Pentru echipa olteană au evoluat: Huţupan, Tamaş, Tolnai – Beşe (1), Gheorghe, Gâlcă (7), Ivan, Lecuşanu (2), Maier (9), Manea (3), Meiroşu (3), Nechita (5), Ţăcălie (5), Vădineanu (5). Oltchim se menţine la două puncte distanţă de lidera clasamentului, Rulmentul Braşov, care s-a impus clar în derbiul de la Brăila.
Iată rezultatele complete ale primei etape din returul Ligii Naţionale: Tomis Constanţa – HCM Roman 36-29, Rapid CFR Bucureşti – „U“ Jolidon Cluj 33-33, Oţelul Galaţi – HC Zalău 35-26, HC Dunărea Brăila – Rulmentul Braşov 18-29, HCM Buzău – HCM Baia Mare 26-26, Oltchim – CSM Sfântu Gheorghe 40-18, CSM Cetate Devatrans a stat. Tehnicianul Gheorghe Tadici a afirmat că sunt mari şanse ca Ionela Gâlcă să rămână la Vâlcea: „Ionela m-a asigurat că nu a semnat nici cu Rulmentul, nici cu altă echipă, chiar dacă are oferte multe. Am ajuns la o înţelegere verbală cu ea şi mi-a promis că o vom concretiza după turneul de calificare la Olimpiadă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS