Gabi Stanciu, noua achiziţie a gorjenilor

Autori


Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii Târgu Jiu, şi-a asigurat serviciile interului Gabriel Stanciu de la Uztel Ploieşti, care a semnat un contract pe doi ani cu gruparea gorjeană. Energia mai are în vizor un handbalist sârb, Milos Mitrovic, care este aşteptat la Târgu Jiu în ianuarie şi, dacă antrenorul Sorin Toacsen va considera că este util echipei, va fi transferat. „Am semnat cu Gabriel Stanciu de la Uztel Ploieşti. Cu acest transfer sperăm să fie completat lotul. Are 28 de ani şi mai are multe de spus în handbal. Avem în vizor şi un jucător sârb, Mitrovic, pe postul de inter stânga-centru şi, dacă antrenorul va fi mulţumit de el, îl vom transfera până în vară“, a declarat preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu. Stanciu este al patrulea handbalist transferat de formaţia din Târgu Jiu la Uztel Ploieşti în ultimul an, după Toacsen, Roşu şi Iordăchiţei. Tehnicianul Sorin Toacsen consideră că transferul lui Stanciu, care-l poate suplini pe postul de centru pe Cirkovic, nu este suficient pentru nevoile echipei sale. „Sper să aducem, pe lângă Gabi Stanciu, încă un jucător care să ne permită să ne îndeplinim obiectivul anul acesta, salvarea de la retrogradare“, a declarat Toacsen.

Cristescu şi Iordăchiţei, împrumutaţi

Vestea bună pentru Energia Pandurii este recuperarea celor doi pivoţi, Mrakic şi Costea, primul fiind indisponibil tot turul campionatului. Energia s-a confruntat în prima parte a sezonului cu foarte multe indisponibilităţi medicale, singurul care nu poate fi recuperat până la reluarea Ligii Naţionale fiind Cirkovic. „Sunt şanse să fie recuperaţi toţi jucătorii până la începutul returului, cu excepţia lui Cirkovic. Mrakic s-a operat şi vom vedea după perioada de pregătire cu cine vom pleca la drum în retur. Sper că din 3 februarie vom alinia o formaţie completă în proporţie de 99 la sută, ţinând cont că Cirkovic este operat şi va mai dura recuperarea sa“, a declarat Sorin Toacsen. Acesta crede că rezultatele fluctuante ale echipe sale în tur au fost cauzate în primul rând de lipsa jucătorilor apţi, mai ales a celor doi pivoţi. „Nu sunt mulţumit de rezultatele echipei, deci nici de jucători. Toţi au avut momente mai bune, alţii mai puţin bune, dar sper ca, după jocurile din retur, toţi componenţii echipei să fie într-o postură pozitivă. Evoluţiile din tur care sunt cauzate în primul rând de lipsa de jucători. Niciodată nu am avut în teren echipa completă şi am jucat şase meciuri fără pivot, ceea ce este un handicap pentru echipă. Avem interi buni, dar ei nu pot să joace fără pivoţi şi s-au descurcat aşa cum au putut“, a afirmat tehnicianul. Doi dintre jucătorii care au evoluat câteva minute în turul campionatului, Cristescu şi Iordăchiţei, vor fi împrumutaţi la alte echipe unde pot evolua. „Celor doi jucători vom încerca să le găsim echipe pentru că numai aşa pot creşte în valoare“, a declarat Gore Popescu.  


Pandurii, în cantonament cu secunzii

Handbaliştii gorjeni revin la pregătire pe 5 ianuarie, iar pe 7 ianuarie vor urca la Rânca pentru şapte zile, scopul cantonamentului fiind de ozonificare şi adaptare la efort. De pe 15 ianuarie, echipa se va pregăti la Târgu Jiu, unde, în perioada 25-26 ianuarie, va fi gazda unui turneu amical internaţional cu participarea formaţiilor Partizan Belgrad, Dinamo Bucureşti şi Universitatea Piteşti. Gruparea condusă de Sorin Toacsen va încerca să mai perfecteze două jocuri de pregătire până la startul returului programat pe 3 februarie. Energia Pandurii se va antrena până pe 20 ianuarie sub supravegherea secunzilor Narcis Criciotoiu şi Mircea Paşek, antrenorul principal Sorin Toacsen fiind în cantonament cu lotul naţional al României, unde se ocupă de pregătirea portarilor. „Voi lipsi până pe 20 ianuarie pentru că sunt plecat în cantonament cu echipa naţională. Sper să ne îndeplinim obiectivele cu lotul ca să stau liniştit şi să mă ocup de pregătirea echipei Energia“, a declarat Toacsen.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 29 decembrie 2007

Actualitate

» Complexul Energetic Craiova vrea bani de pe bursă
» Primarul oraşului Târgu Cărbuneşti îşi dă demisia
» Scurte ştiri

Local

» Copil rănit la schi în Straja
» Fără portrete-robot în cazul jafului din Hunedoara
» Craiova, fără căldură de pe 7 ianuarie
» Accident rutier lângă Mănăstirea Lainici
» Casele de schimb valutar, la control
» Arestat în dosarul fetei tranşate din Petroşani
» Incendiu în Ocnele Mari
» Dunărea, blocată de o barjă
» Cartea de weekend
» Scurte stiri
» Pelicule româneşti în topul celor mai bune filme ale anului
» ŞCOALA NORMALĂ DE BĂIEŢI DIN CRAIOVA
» A început numărătoarea inversă pentru premiile Oscar
» Boierimea de ieri
» Brazii, vânduţi până la ultimul

Dolj

» Bulgar reţinut pentru contrabandă cu pistoale

Sport

» Premiile prOscar
» Sorcova alb-albastră
» Lăsaţi-mă să mă pregătesc pentru Liga Cam…pionilor
» Pluguşor cu patru boi, tras de olteni, de la noi
» Chivu va reveni în defensivă
» Serena Williams va rata primul meci la Cupa Hopman
» Tadici versus Tadic
» Federer, sportivul european al anului
» Luţu se menţine în formă la Braşov
» Rupturile şi întinderile musculare nu se mai plătesc
» Braun, mulţumit de realizările din 2007
» Gabi Stanciu, noua achiziţie a gorjenilor

Bani & Afaceri

» Creşte alocaţia pentru copii

Magazin

» Programul magazinelor la sfârşit de an
» Programul de lucru al serviciilor de asistenţă medicală din judeţul Dolj, în perioada 24 decembrie 2007 – 3 ianuarie 2008
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Ia te uita!
» Scurte ştiri
» Cea mai veche dintre sărbători
» Superstiţii la cumpăna dintre ani
» Revelionul pe mapamond
» Bucătăria de weekend
» Colţul gospodinei
» Lecţia de manichiură
» Ghete pentru orice ţinută
» Nu vă abateţi de la dietă!

Opinii

» Hagi, Orban şi serviciile secrete
» Românii şi proiectul european
» 2007, anul aterizării într-o nouă zonă gri

Top