7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎntâlnire între generaţiile Universităţii

Întâlnire între generaţiile Universităţii

Ion Constantinescu, fost preşedinte al CS Universitatea Craiova, a organizat în ultimii ani reîntâlniri între foştii sportivi ai clubului oltean. După baschet masculin şi volei (masculin şi feminin), sâmbătă va fi reunirea handbaliştilor care au evoluat la CS Universitatea între anii 1950-2005. Întâlnirea este programată pentru ora 10.00, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. După ce vor face fotografii de grup, foştii handbalişti şi antrenori vor merge la primărie, unde edilul-şef Antonie Solomon le va acorda diplome. Apoi, grupul va face o vizită la Sala Sporturilor, pe care unii dintre ei o vor vedea pentru prima dată. Şi acolo vor primi diplome, din partea CS Universitatea. După-amiază, handbaliştii vor merge la un restaurant din oraş, pentru a depăna amintiri. Iniţiatorul întâlnirii, Ion Constantinescu, cunoscut în lumea sportului sub porecla de „Hamlet“, a spus ieri că deja şi-au confirmat prezenţa numeroşi foşti sportivi. Printre aceştia, Dumitru Gheorghe, Liviu Prica, Marius Barcab, Sorin Toacsen, Valentin Samungi, Titel Răduţă, Ovidiu Natea, Robert Licu, Richard Iacobi (stabilit în Germania), Sorin Olteanu, Paul Stuparu, Sebastian Dobeanu, Constantin Chimoiu, Nicolae Drăgănoiu.
Prin intermediul ziarului nostru, Ion Constantinescu a făcut un apel către toţi cei care au jucat handbal sau au antrenat la CS Universitatea Craiova şi nu au putut fi contactaţi să vină sâmbătă, la 10.00, în faţa Teatrului, fiind aşteptaţi cu mare plăcere.

Două titluri naţionale şi două cupe, în vistieria Craiovei

Echipa masculină de handbal CS Universitatea Craiova a obţinut două titluri consecutive de campioană naţională, în sezoanele 1991-1992 şi 1992-1993, a câştigat Cupa României de două ori, în 1991 şi 1993. Atunci, antrenori erau Paul Stuparu şi Sevastian Dobeanu, iar din lot făceau parte: M. Barcan, D. Coman, C. Dinu, C. Dumitrescu, C. Ionică, R. Licu, T. Răduţă, D. Mincu, C. Neagu, L. Perţi, M. Timofte, S. Toacsen, Gr. Albici, M. Agapie, Ghe. Dumitru.
Tot în prima divizie, craiovenii a mai urcat de cinci ori pe podium, ocupând locul trei. În Divizia B, oltenii au terminat de cinci ori pe primul loc, o dată pe locul doi şi o dată pe locul trei.
Ion Constantinescu se laudă că handbalul masculin a dat Craiovei cei mai mulţi maeştri ai sportului. Gheorghe Dumitru, Stelian Răduţoiu şi Marius Barcan sunt maeştri ai sportului, iar Robert Licu, Costică Neagu, Titel Răduţă, Sorin Toacsen, Constantin Tudosie, Gabriel Marian, Valentin Samungi deţin titlul de maeştri emeriţi ai sportului. Cei mai sus-menţionaţi, alături de Paul Stuparu şi Daniel Coman, au făcut parte din loturile naţionalei României de handbal. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS