19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltenii merg să câştige la Constanţa

Oltenii merg să câştige la Constanţa

După eşecul nemeritat de la Piatra Neamţ, Universitatea Craiova nu are altă variantă decât victoria în disputa de sâmbătă, de la Constanţa, cu Farul. Cel puţin aşa susţin oficialii clubului din Bănie, iar jucătorii nu pot fi de altă părere. Atacanţii Ştiinţei speră să răzbune pe Litoral ratările din meciul cu Ceahlăul şi susţin că se vor reabilita în faţa suporterilor în ultimele două partide din acest an.
„După ce am ratat obiectivul stabilit pentru acest final de campionat, şi anume şapte puncte în ultimele trei meciuri, sperăm să ne revanşăm şi să luăm măcar şase puncte în ultimele două jocuri, pentru că nu mai vrem să scădem treptat din baremul impus iniţial. La Farul nu este loc decât pentru victorie, toţi suntem conştienţi de acest lucru. Nu trebuie să mai ratăm precum la Piatra Neamţ şi, dacă vom concretiza măcar un sfert din ocazii, vom câştiga“, a declarat ieri, pentru NewsIn, Florin Costea.
Celălalt titular din atacul Universităţii, Ciprian Tănasă, spune că va vorbi mai mult pe teren. „Cu Ceahlăul am pierdut pe mâna noastră. Echipă mai ghinionistă ca Universitatea n-am întâlnit! Trebuie să facem însă ceva să ieşim din starea asta şi apoi ne vom bucura cu toţii. Mereu în acest an, când ne-am propus ceva, am eşuat. Toate calculele făcute de noi, de jucători, de conducere, de suporteri au dat greş. Cu Farul nu va fi un meci uşor. Ce dacă i-am învins noi la scor în tur? Acum se joacă iar de la 0-0 şi trebuie să câştigăm. Putem acest lucru, dar trebuie să eliminăm ratările de la Piatra Neamţ“, a afirmat Tănasă. Delegaţia Ştiinţei va părăsi Bănia în această dimineaţă, mâine urmând să efectueze un ultim antrenament pe terenul unei baze private din Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII