7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVânătorii de puncte

Vânătorii de puncte

Balaci vrea zece puncte din următoarele cinci partide, în timp ce Mititelu anunţă că echipa nu va mai pierde decât un meci până la vacanţa de iarnă.

Managerul general Ilie Balaci considera că Universitatea Craiova a pierdut teren în lupta pentru un loc mai bun în clasament doar pe mâna ei. „Am pierdut puncte importante acasă. Cred că puteam face cel puţin un egal cu Unirea Urziceni şi trebuia să învingem UTA. Toată lumea a bătut echipa din Arad, doar noi am pierdut acasă. Cu aceste patru puncte altfel vorbeam, alta era situaţia în clasament“, a remarcat managerul Ştiinţei.
Cu doar nouă puncte, Universitatea ocupă locul 14, fiind vecină cu retrogradarea. Cu cele patru puncte pierdute la care Balaci făcea referire, alb-albaştrii ar fi fost acum pe locul nouă, adică mult mai aproape de zona echipelor care visează să prindă un loc de cupele europene. „E adevărat, mai întâi trebuie să ne gândim să nu intrăm iar în ultimele patru locuri, însă eu consider că, dacă în următoarele cinci etape luăm zece puncte, ne putem bate pentru un loc în Cupa UEFA“, a mai precizat „Minunea blondă“. Adică, Balaci speră ca echipa să ia zece puncte din confruntările cu „U“ Cluj, Oţelul, Poli Timişoara, Dinamo şi Steaua.

Napoli, testat cu granzii

Şi patronul Adrian Mititelu este convins că echipa îşi va reveni şi va continua traseul ascendent din ultimele partide. După victoriile cu Dacia Mioveni şi Gloria Bistriţa, Mititelu anunţase că aşteaptă ca juveţii să obţină şapte victorii consecutive, pentru a face uitat parcursul slab din debutul sezonului. „În etapele care au rămas de jucat în acest an scoatem şase victorii şi două egaluri“, a declarat optimist finanţatorul Ştiinţei, luând în calcul şi cele două meciuri din retur care se vor disputa în luna decembrie. Având în vedere că până la vacanţa de iarnă mai sunt programate nouă partide, reiese că Mititelu este convins că echipa va mai pierde doar un singur meci în acest an. Asta ar reprezenta într-adevăr o performanţă pentru trupa lui Nicolo Napoli, antrenor ce a fost adus la Craiova într-un moment destul de delicat. El trebuie să facă măcar câteva minuni pentru a confirma şi a putea să câştige simpatia oficialilor echipei şi a publicului, care a contestat la un moment dat numirea sa la cârma echipei din Bănie. Şi toate astea într-un moment în care Universitatea se pregăteşte să dea piept cu echipe care visează la titlu, cum ar fi Poli Timişoara, Dinamo sau Steaua.

Liga I – meciurile Craiovei în 2007

Ştiinţa mai are de disputat în acest an nouă partide, după următorul program: Universitatea Cluj (a), Oţelul Galaţi (d), Poli Timişoara (a), Dinamo (a), Steaua (d), Gloria Buzău (a), Ceahlăul (d), Farul (d), Poli Iaşi (a). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII