15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRomânii au plecat fără medalie

Românii au plecat fără medalie

Delegaţia tricoloră şi-a îndeplinit pe jumătate obiectivul. Mai mulţi sportivi au prins finale, dar nu au urcat pe podium. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de Nicoleta Grasu (locul 4), Lidia Şimon (locul 5), Claudia Ştef şi Cristina Casandra (ambele locul 6).

Chiar dacă a deplasat în Japonia cel mai mare număr de atleţi din istoria participărilor româneşti la un campionat mondial, 30, România nu a obţinut nici o medalie de la competiţia încheiată ieri la Osaka. Absenţele lui Marian Oprea, Constantina Tomescu Diţă şi Angela Moroşanu, toţi accidentaţi, a cântărit enorm. Cel mai bun rezultat al „tricolorilor“ a fost obţinut de Nicoleta Grasu, locul patru la aruncarea discului. Nicoleta a aruncat în finală 63,40 m, cu 50 de centimetri distanţă de medaliata cu bronz. Olteanca Lidia Şimon a obţinut şi ea, ieri, un onorant loc cinci în cursa de maraton. Campioană mondială în 2001 la Edmonton şi vicecampioană olimpică la Sydney în 2000, Şimon s-a menţinut în grupul fruntaş al cursei până la kilometrul 38, când Catherina Ndereba din Kenya a mărit ritmul. Lidia a făcut o cursă admirabilă, corectându-şi cel mai bun rezultat al sezonului, cu timpul de 2 ore, 31 de minute si 26 secunde. Dintre celelalte trei românce din echipa de maraton, Alina Gherasim s-a clasat pe locul 28 (2:41,40), iar Nuţa Olaru şi Luminiţa Talpoş, ambele de la CSM Craiova, au abandonat. Altă reprezentantă a CSM Craiova, Claudia Ştef, revine din Japonia cu un loc şase, încheind cursa de 20 de kilometri marş într-o oră, 32 de minute şi 47 de secunde. Tot locul şase a obţinut şi Cristina Casandra, în finala probei de 3.000 m obsacole. Au mai ajuns în finale: Felicia Ţilea Moldovan (aruncarea suliţei) şi Miruna Mătăoanu (săritura în înălţime), care ieri s-a clasat pe locul 13 în finală.

Rezultatele sportivilor

Ionela Târlea – semifinistă la 400 m plat şi 400 m garduri, iar cu ştafeta de 4×400 nu s-a clasat pe locul şapte în calificări; Liliana Popescu (CSM Craiova) – semifinalistă la 800 m, iar cu ştafeta de 4×400 nu s-a clasat pe locul şapte în calificări; Mihaela Neacşu (CSM Craiova) – a ratat accederea în semifinală la 800 m; Cristina Vasiloiu (CS Olimpic Craiova) – locul nouă în serii la 1.500 m; Ancuţa Bobocel (CSM Drobeta Turnu Severin) – locul şapte în serie la 3.000 m obstacole; Cosmin Sorescu (CSM Craiova) – locul 11 în calificări la aruncarea ciocanului; Mircea Bogdan -locul în serii la 3.000 m obstacole. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS