12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCribari revine cu câinii

Cribari revine cu câinii

Emilson Sanchez Cribari, fundaşul brazilian al echipei Lazio Roma, susţine că are şanse mari să joace în partida din deplasare cu Dinamo Bucureşti, din manşa a doua a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. „Cred că aş putea juca în meciul cu Dinamo. Recuperarea mea a decurs bine până acum. Am primit o lovitură în meciul tur şi nu am crezut că poate fi vorba de ceva grav, dar când m-am ridicat în picioare nu vedeam nimic şi au trecut câteva minute până mi-am dat seama ce se întâmplă“, a afirmat Cribari.
Brazilianul a mai spus că Dinamo este o echipă abordabilă. „Sunt încă supărat pentru ce s-a întâmplat în partida tur cu românii, dar cred că Dinamo este o echipă abordabilă, deşi noi nu suntem în prezent la capacitate maximă. Oricum, trebuie să fim atenţi la meciul retur cu românii. Este fundamental să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Dacă am rata calificarea, am fi cu moralul la pământ“, a precizat Cribari.
Fundaşul lui Lazio a suferit o intervenţie chirurgicală după fractura de pomete suferită în partida tur (1-1). Manşa a doua este programată să se dispute pe de 28 august, la ora 22.00, pe stadionul „Naţional – Lia Manoliu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS