19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRăzboi pentru controlul fotbalului românesc

Război pentru controlul fotbalului românesc

LPF şi FRF se luptă pentru a stăpâni comisiile care vor soluţiona cauzele disciplinare şi litigiile.

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) se războieşte cu Federaţia Română de Fotbal (FRF) pentru controlul comisiilor care vor soluţiona cauzele disciplinare şi litigiile. De fapt, cei care vor controla aceste comisii vor avea pâinea şi cuţitul în fotbalul românesc. Interesele sunt mari, iar cluburile puternice au început să facă presiuni asupra factorilor de decizie pentru a înclina balanţa într-o parte sau alta, în funcţie de „prietenii“ pe care îi au la LPF sau la FRF.
Săptămâna trecută, într-un comunicat pe site-ul oficial, FRF a anunţat că, potrivit legii, statutului şi regulamentelor în vigoare, competenţele privind soluţionarea cauzelor disciplinare, a litigiilor sau sesizărilor revin comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF şi AJF. Pe 31 iulie, site-ul oficial al LPF susţinea că s-a decis ca toate comisiile (de Disciplină, de Apel şi cea pentru Statutul Jucătorului – n.r.) să intre sub tutela Ligii Profesioniste de Fotbal, FRF urmând să judece doar cazurile aflate în competenţa CAF.
În litigiul dintre Federaţie şi Ligă s-a implicat şi Agenţia Naţională pentru Sport, care a hotărât că, în conformitate cu Legea sportului, LPF este organismul care va controla comitetele de judecată. Sezonul trecut, comisiile au fost sub tutela Federaţiei Române de Fotbal, dar cazurile din Liga I au fost judecate la sediul LPF.

Sandu: „Toate comisiile revin FRF“

Preşedintele Mircea Sandu a anunţat că membrii Comitetului Executiv au decis ca toate comisiile pentru rezolvarea litigiilor din fotbalul românesc să revină la FRF.
„Comitetul Executiv a decis ca toate comisiile să revină la FRF, aşa cum prevăd documentele legale în vigoare. Am căzut de acord ca două comisii, cea de Disciplină şi cea pentru Statutul Jucătorului, să îşi desfăşoare activitatea la LPF, iar cea de Apel şi Curtea de Arbitraj a Fotbalului la Casa Fotbalului“, a spus Sandu.
La şedinţa Comitetului Executiv, care a avut loc marţi, nu a fost prezent preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.

Dragomir: „Asupra lui Sandu au fost exercitate presiuni“

Revenit în ţară după ce şi-a petrecut concediul în Franţa, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că a fost sunat de preşedintele FRF, Mircea Sandu, care i-a spus că au fost exercitate presiuni asupra lui în privinţa comisiilor care judecă litigiile din fotbalul românesc.
„Mircea Sandu m-a sunat şi mi-a spus că sunt făcute presiuni asupra lui şi după aceea eu să mă îndrept spre o instanţă judecătorească şi să vedem cum va fi interpretată legea. Acesta este adevărul“, a spus Dragomir.
Întrebat dacă au greşit federalii că au luat comisiile, Dragomir a spus: „Păi, cum dracu’? Nici să citesc legea nu ştiu? Şi eu am participat la elaborarea ei, mai ales la paragraful LPF. Bineînţeles că nu puteam greşi. Iar cine a greşit să-şi ceară scuze, aşa este frumos“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU