14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFără abonamente la Peluza Sud

Fără abonamente la Peluza Sud

Membrii galeriei cred că este vorba de o manevră a conducerii, care nu i-ar mai vrea în locul ocupat de obicei de ultraşi.

După un sezon în care suporterii au fost mai puţini ca niciodată pe stadionul „Ion Oblemenco“ şi înaintea altui sezon în care nici nu se gândesc să nu prindă un loc de cupele europene, vorbindu-se chiar de Champions League, oficialii Universităţii Craiova au decis să menţină încordate relaţiile cu galeria, anunţând că nu vor mai pune în vânzare abonamente la peluze.
Dacă vor să rămână pe locurile de sub tabelă, cei mai înfocaţi suporteri olteni, cei care dau tonul scandărilor şi fac spectacol la meciuri, va trebui să-şi cumpere bilete meci de meci.

Suporterii reacţionează

Anunţul clubului Universitatea i-a luat prin surprindere pe membrii galeriei oltene, care sunt de acord să plătească intrarea la meci, dar sunt nedumeriţi de ce nu au fost scoase la vânzare abonamente şi la peluză, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. „Indiferent de ce va face Mititelu, suporterii adevăraţi vor veni la stadion. Toţi suporterii trebuie să plătească, dar nu e corect să fie scoase abonamentele de la peluză. Probabil se vrea îndepărtarea noastră din Peluza Sud, însă îl asigurăm pe Mititelu că nu o să poată să ne închidă gura niciodată. Vom discuta cu toate facţiunile şi vom lua o hotărâre“, a anunţat unul dintre liderii galeriei oltene.

2.000 de euro, un loc lângă Mititelu

De facilităţi vor beneficia suporterii de la tribuna I şi a II-a, un astfel de abonament costând 150 de lei, respectiv 125 de lei. La tribuna 0 un abonament va costa 300 de lei. În plus, pentru sezonul 2007/2008, suporterii cu dare de mână vor putea sta la tribuna oficială, în funcţie de sector va trebui să scoată din buzunar între 500 şi 2.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

34 COMENTARII