„Chimistele“ se vor bate pentru poziţia care asigură calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor cu norvegiencele pe care le-au întâlnit şi în finala Cupei Cupelor.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a avut şi noroc, şi ghinion la tragerea la sorţi de ieri, de la Viena, acolo unde s-au stabilit grupele preliminare ale Ligii Campionilor la handbal. Campioana României va fi în grupă alături de Byasen Trondheim, din Norvegia, Madeira, din Portugalia, şi formaţia care se va clasa a doua în Grupa A preliminară, cel mai probabil Stjarnan, din Islanda.
Prima opţiune pentru organizarea turneului care va avea loc în perioada 28-30 septembrie o are formaţia din Portugalia, Madeira. Oficialii portughezi trebuie să anunţe la EHF dacă acceptă sau nu organizarea, următoarea opţiune având-o campioana României. În cazul în care Oltchim nu se va califica în grupele principale ale Ligii Campionilor, va fi înscrisă automat în Cupa EHF.

„Byasen – principala adversară“

Tehnicianul Gheorghe Tadici a afirmat imediat după terminarea tragerii la sorţi că singura echipă de care se teme este Byasen Trondheim, dar crede că elevele sale vor putea rezolva această problemă.
„Norvegiencele sunt principalele noastre adversare în lupta pentru primul loc, singurul calificant. Vrem să ne calificăm, vrem să ajungem în grupele principale ale Ligii Campionilor şi vom avea de înfruntat alt adversar dificil – oboseala, în cazul în care meciurile vor avea loc la Madeira“.
Vicepreşedintele Olchimului, Petre Berbecaru, nu s-a declarat îngrijorat de adversare şi a afişat un ton optimist în privinţa accederii în grupele principale.
„Nu e nici foarte bine, dar nici foarte rău. Cred că suntem favoriţi pentru că avem şi un avantaj moral, după finala Cupei Cupelor. Trebuie să ne calificăm“, a punctat Berbecaru.
Oltchim şi Byasen s-au întâlnit şi în finala Cupei Cupelor din sezonul trecut, oltencele având câştig de cauză, elevele lui Gheorghe Tadici învingând în deplasare cu 30-24 şi remizând pe propriul teren, scor 29-29.
Iată componenţa grupelor preliminare din Liga Campionilor: Grupa 1: Juventa Mihalovce (Slovacia), Metz (Franţa), ETO Gyor (Ungaria); Grupa 2: Patras (Grecia), Motor Zaporojie (Ucraina), Aalborg (Danemarca); Grupa 3: Madeira (Portugalia), Byasen Trondheim (Norvegia), Oltchim Râmnicu Vâlcea şi echipa a doua clasată în Grupa A; Grupa 4: Safo Lublin (Polonia), Astroc Sagunto (Spania), Lada Togliatti (Rusia); Grupa A: Kefalovrysos (Cipru), Stjarnan (Islanda), BNTU Minsk (Belarus), Sassari (Italia); Grupa B: Saverhof (Suedia), Knjas Milos (Serbia), Quintus (Olanda), Mili Pyiango (Turcia).

Supercupa Europei, la Vâlcea

Federaţia Europeană de Handbal a hotărât, ieri, ca Supercupa Europei la handbal feminin, programată în perioada 22-23 septembrie, să se dispute la Râmnicu Vâlcea, în competiţie fiind angrenată şi Oltchim, câştigătoarea Cupei Cupelor. „E mai bine că jucăm la Vâlcea, pentru că aşa vom pleca direct în Portugalia pentru turul preliminar din Liga Campionilor. Obiectivul nostru este Liga, în Supercupă nu o să ne forţăm, pentru că vreau ca echipa să fie odihnită în preliminarii“, a afirmat Tadici. Oltchim va juca în Supercupa Europei alături de Slagelse (deţinătoarea Ligii Campionilor), Zvezda (câştigătoarea Cupei EHF) şi încă o echipă de top, care va fi desemnată de Federaţia Europeană de Handbal dintre Hypo Viena (Austria), Lavrik (Norvegia) şi Gyor (Ungaria).