6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMititelu îi caută de lucru lui Fane Stoica

Mititelu îi caută de lucru lui Fane Stoica

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a făcut câteva dezvăluiri interesante duminică seară, pe un post de radio local, cu privire la „divorţul“ de Ştefan Stoica. Mititelu a afirmat că „Mourinho“ îşi prezentase demisia imediat după meciul cu Gloria Bistriţa, din pricina declaraţiilor făcute de el la adresa antrenorului, dar s-a răzgândit. Patronul craiovean a spus şi ce l-a determinat să pună capăt colaborării cu Fane Stoica după meciul de la Galaţi, punctând faptul că antrenorul de atunci al Ştiinţei nu era atât de afectat de înfrângerea usturătoare încasată de la Oţelul din moment ce a plecat la pescuit. „După înfrângerea cu Gloria, când eu am făcut acele afirmaţii la ieşire, Fănică şi-a dat demisia. Două zile nu a răspuns la telefon. Poate şi eu am greşit cu acele declaraţii, însă ce voiaţi să fac, când eram foarte supărat, iar televiziunile mi-au pus microfonul în gură? În mintea mea, după egalul cu Dinamo şi Rapid, făcusem nişte calcule şi puteam prinde chiar un loc în primele patru. Şi poate de aceea eram supărat. Ne-am împăcat, dar după umilinţa cu Oţelul, am vrut să-l dau afară. Noi eram cu capetele plecate de ruşine, iar el a doua zi era la baltă, la pescuit. Asta parcă a pus capac. Sper ca el să reuşească unde va mai antrena şi poate mă va contrazice. Dacă va fi aşa, sunt convins că peste trei – patru ani îi va veni iarăşi rândul la Universitatea“, a spus Mititelu.

Îi dă banii, dar îl munceşte

Venind vorba despre drepturile financiare ale lui Fane Stoica, Adrian Mititelu a promis că îi va onora contractul şi că nu le va cere fotbaliştilor să piardă meciuri ca să se claseze pe locul 13 şi să se prevaleze de acea clauză din contract pentru a nu-l plăti pe fostul antrenor. Finanţatorul Ştiinţei a spus că îi va da lui Fane Stoica suma de o sută de mii de dolari, dar nu oricum, ci îi va da o funcţie în club pentru a-şi merita banii. „Acum îl înţeleg că a avut poate şi neşansă, însă să nu uite că eu am fost primul care a crezut în el şi l-am pus antrenor principal. Din câte ştiu, el a fost numai secund sau translator, nu ştiu exact care era statutul său prin Cipru. Ar trebui să-şi scoată pălăria în faţa celor care sunt la Universitatea Craiova. El mai are cu noi contract un an, însă cu o clauză de reziliere, în cazul în care Craiova nu se clasează în primele 12 echipe. Să ştiţi că nu voi cere jucătorilor să piardă ca să nu ne clasăm în primele 12, pentru a nu-i mai da bani, cei 100.000 de dolari. Este sub contract cu noi şi ne vom gândi bine ce funcţie îi vom da, pentru că trebuie să muncească pentru aceşti bani până în 2008“, a punctat Mititelu.

Wobay vrea să plece

De la numirea lui Florin Cioroianu la cârma echipei, mai mulţi titulari s-au „trezit“ rezerve, statut cu care nu s-au împăcat deloc. Este şi cazul lui Julius Wobay, leonezul adus de Fane Stoica la Universitatea dorind să încheie socotelile cu Ştiinţa şi să părăsească echipa în vară, fapt recunoscut chiar de patronul juveţilor. Adrian Mititelu nu a acceptat propunerea lui Wobay şi a promis că leonezul va deveni jucătorul dorit doar după ce se va pune la punct cu pregătirea fizică. „A venit la mine şi a spus că vrea să plece pentru că nu mai este titular. I-am spus că nici nu se pune problema să-l las să plece. Am mare încredere în el. Îl consider un jucător de mare valoare, însă el în acest moment are o problemă foarte mare. Nu poate juca în noul sistem 3-4-3, deoarece nu poate să alerge, nu poate face şi faza defensivă. Sunt convins că în vară, cu o pregătire fizică serioasă, va reuşi să se refacă, iar din sezonul viitor va fi un jucător de bază la Ştiinţa. Sută la sută nu va pleca. Nici de Jeremie Njock nu ne vom despărţi. Chiar dacă unii mă sfătuiesc să fac acest lucru, şi în el am încredere. Pe de-o parte îl înţeleg, pentru că el atât cât a jucat titular era singur, izolat, şi la greutatea pe care o are trebuia să alerge, să facă singur presing. Cred că şi-a ieşit din ritm. Florin Cioroianu mi-a spus că el ne este de mare folos în meciurile de acasă“, a conchis Mititelu. Altfel, vicepreşedintele Universitatăţii, Silvian Cristescu, a fost suspendat ieri două etape de către Comisia de Disciplină a FRF, pentru declaraţiile sale cu privire la corectitudinea partidei Poli Timişoara – Ceahlăul Piatra Neamţ, din etapa a XXVII-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII