17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCondescu nu dă puncte pe Municipal

Condescu nu dă puncte pe Municipal

Pandurii a învins Farul cu 1-0, fiind a patra victorie din 2007 pe teren propriu a echipei lui Neagoe, după cele obţinute cu Poli Iaşi, Oţelul şi Ceahlăul. Până la finalul campionatului, pe „Municipal“ mai sunt aşteptate Jiul Petroşani, Universitatea Craiova, FC Vaslui şi FC Argeş, trei dintre aceste echipe fiind implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. „Echipa Pandurii a făcut ceea ce trebuia, adică a bătut Farul. Cred că vom rămâne neînvinşi până la finalul campionatului pe teren propriu“, a spus Marin Condescu (foto), preşedintele clubului Pandurii. Atât înaintea meciului cu Ceahlăul, cât şi a celui cu Farul,     s-a vehiculat ideea că formaţia Pandurii va ceda puncte, însă de fiecare dată echipa lui Neagoe a dezminţit pe teren aceste suspiciuni. Imediat după acordarea loviturii de la 11 metri pentru Farul, spectatorii au scandat „Ruşine!“ către tribuna oficială, însă Guso a apărat şi fanii s-au calmat. „Adevărul este că a fost un meci foarte greu şi orice pas greşit al nostru ar fi fost interpretat de mai mulţi, bine că a ieşit aşa. De aceea e frumos fotbalul, că toată lumea te vorbeşte într-un fel înainte de meci şi altfel după meci“, a mai spus Condescu.
Acesta a atenţionat că nici Universitatea Craiova nu va avea parte la Târgu Jiu de un tratament preferenţial, asigurând că: „Vom juca la fel cu toate echipele, nu numai cu Craiova. Universitatea nu este un capitol special pentru noi. Îi doresc din tot sufletul să se salveze de la retrogradare, dar nu cred că are nevoie de ajutorul «pandurilor» pentru acest lucru“.

Neagoe vrea „periuţe“ pentru fotbalişti

Antrenorul „pandurilor“, Eugen Neagoe, crede că presa nu reflectă cum ar trebui performanţele obţinute de elevii săi. „Ne-a fost teamă de această partidă pentru că au apărut unele lucruri prin presă despre acest meci. Pandurii joacă fotbal şi numai pe teren. Am felicitat jucătorii, au dat dovadă de mare caracter pentru că joi seară am avut o partidă foarte dificilă în Cupa României, iar cu Farul au făcut tot ce este posibil să câştige acest joc. Avem în continuare un program foarte greu, s-a acumulat şi oboseala normală după aceste jocuri, dar merită toate laudele aceşti băieţi, cu toate că până acum nu au avut parte de aşa ceva, chiar au fost criticaţi aspru de presă“, a opinat „Geană“.           

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS