19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim, cu un pas în finală

Oltchim, cu un pas în finală

Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a câştigat la o diferenţă de 13 goluri manşa tur cu FTC Budapesta şi a luat o opţiune importantă pentru calificarea în ultimul act al competiţiei.

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi-au ţinut promisiunea şi au învins, sâmbătă, pe  FTC Budapesta la scor, 36-23 (18-14), transformând meciul retur într-o simplă excursie în Ungaria. Încurajate de peste 3.500 de suflete, campioanele României au început meciul în forţă, după primele cinci minute conducând deja cu 4-1. Singura dată când oaspetele au reuşit să egaleze a fost la jumătatea primei reprize (scor 9-9). Însă, după aceea, galacticele Oltchimului au pus stăpânire pe joc, conducând la pauză cu 18-14. Înainte de încheierea primei părţi, s-au produs două grave accidentări. Într-una dintre faze, două jucătoare vâlcene s-au ciocnit, portarul Huţupan a lovit-o puternic în tâmplă pe Roxana Gatzel, iar în faza următoare Steluţa Luca a lovit-o peste faţă, involuntar, pe Szucsanszki, care a făcut hemoragie nazală şi a părăsit terenul.

Repriza secundă nu a avut istoric. Oltchim a înscris din mai toate poziţiile sub privirile neputincioase ale adversarelor, încurajate în Sala „Traian“ de aproximativ 150 de suporteri.
Luca, Mieroşu, Maier, Elisei sau Gîlcă s-au distrat cu echipa care anul trecut a câştigat Cupa EHF. Chiar şi atunci când Oltchim conducea la zece goluri diferenţă, Tadici ţipa la jucătoare să mai marcheze, pentru a fi sigur de calificare încă după meciul tur.

Steluţa Luca, prezicătoarea

Golurile Oltchimului au fost marcate de: Maier (9), Gîlcă (8), Luca (7), Meiroşu (5), Elisei (3), Gatzel (2), Vădineanu (1) şi Beşe (1). „Am prezis că vom bate la 12-13 goluri şi aşa s-a întâmplat. Am şi visat că dau goluri de la mare distanţă“, a spus după meci Steluţa Luca. Antrenorul Gheorghe Tadici s-a bucurat şi el de succesul la scor al elevelor sale, dar a fost precaut şi a spus că Oltchim va avea un retur greu. „Mă aşteptam că batem la opt-nouă goluri, dar în repriza a doua apărarea a funcţionat ireproşabil. Din propria experienţă pot spune însă că nu suntem calificaţi. Vom juca într-o atmosferă infernală la Budapesta în faţa unei echipe care poate să-şi revină“, a declarat Tadici, care a mai repurtat o victorie în faţa omologului său, Andras Nemeth. Acesta din urmă a spus că „nimeni nu îi mai poate pune probleme Oltchimului în Cupa Cupelor“.  Returul semifinalei cu FTC Budapesta se va juca la 22 aprilie, la Budapesta, de la ora 19.00.

Jolidon a câştigat, HCM Roman a pierdut

În prima manşă a semifinalelor Challenge Cup, „U“ Jolidon Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 32-30 (17-15) formaţia croată RK Zagreb. RK Zagreb le-a surprins pe clujence prin apărarea foarte avansată şi prin forţa aruncărilor de la nouă metri. Pentru „U“ Jolidon au marcat: Senocico (7 goluri), Paraschiv, Vlad (câte 5), Busuioceanu, Bârsan, Anca Amariei (câte 4) si Tudorache (3). Meciul retur se va disputa pe 21 aprilie, în Croaţia. În cealaltă semifinală, HCM Roman a pierdut în deplasare, la Naisa Nis, scor 19-23. „Arbitrii turci au fost sub orice critică. De fiecare dată când încercam să ne apropiem la două goluri de gazde, inventau câte ceva ca să rupă jocul în favoarea sârboaicelor. Cred că duminică, la Roman, cu un arbitraj corect, echipa noastră se poate califica în finala competiţiei“, a spus după partidă preşedintele echipei din Roman, Dan Ioan Cărpuşor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS