19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAndaluzii, pregatiti pentru un razboi dur

Andaluzii, pregatiti pentru un razboi dur

Juande Ramos, tehnicianul detinatoarei trofeului, FC Sevilla, stie ca elevii lui Cosmin Olaroiu vor juca agresiv in partida de astazi, din Ghencea.


In prima mansa a 16-imilor Cupei UEFA sunt programate astazi ultimele cinci partide, aseara jucându-se primele zece meciuri din aceasta faza a competitiei. Echipa engleza Tottenham Hotspur este calificata direct in optimile Cupei UEFA, dupa ce olandezii de la Feyenoord Rotterdam au fost exclusi din competitie.


Astazi va juca si campioana României, Steaua, care va primi pe arena din Ghencea replica formatiei spaniole FC Sevilla, detinatoarea Cupei UEFA, meciul urmând sa inceapa la ora 20.30. Trupa lui Cosmin Olaroiu a ajuns in aceasta faza a competitiei dupa ce s-a clasat pe locul al treilea in Grupa E a Ligii Campionilor, in timp ce Sevilla a terminat pe locul al doilea Grupa C a Cupei UEFA.


Ramos: „Avem un adversar dur“


Juande Ramos, tehnicianul formatiei andaluze, are probleme de lot inaintea partidei de astazi, din Ghencea. Nu au facut deplasarea la Bucuresti fundasii Javi Navarro, Ivica Dragutinovici, mijlocasii Renato, Jesus Navas si Fernando Sales.


Juande Ramos a spus ca echipa care va câstiga dubla mansa dintre formatia sa si Steaua poate ajunge in finala competitiei, avertizând asupra pericolului partidei tur cu campioana României.


„Românii au o echipa mai buna decât crede lumea. Sunt convins ca formatia care se va califica poate ajunge in finala Cupei UEFA. Steaua este o candidata serioasa, pentru ca are o echipa buna si a pregatit meciul cu mare atentie. Suntem ingrijorati pentru ca avem un adversar dur“, a spus tehnicianul spaniol.


Olaroiu regreta absenta lui Dica


Si tehnicianul Stelei, Cosmin Olaroiu, are probleme de lot inaintea disputei de astazi. Parcursul istovitor din grupele Ligii Campionilor a lasat urme, sapte jucatori ai Stelei putând rata returul cu FC Sevilla daca sunt avertizati in meciul de astazi. Pe lânga absentele de lunga durata ale lui Dica si Oprita si problemele medicale ale lui Nesu si Andrey, Steaua i-ar putea pierde pentru returul cu Sevilla si pe Cernea, Ghionea, Goian, Nicolita si Ovidiu Petre, toti la un cartonas galben de suspendare.


Antrenorul Stelei, Cosmin Olaroiu, a spus ca regreta absenta lui Nicolae Dica, adaugând ca ar putea schimba sistemul de joc.


„Printr-o dinamica mai mare in teren, printr-o agresivitate sporita si prin aducerea mai multor jucatori la finalizare vom reusi sa suplinim acea mare calitate pe care o detine Dica si pe care nu multi fotbalisti din Europa o au“, a spus Olaroiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS