25.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii asteapta salvarea

Pandurii asteapta salvarea

Pentru conducatorii echipei Pandurii Târgu Jiu campionatul nu s-a incheiat o data cu jocul de la Galati. Daca pe gazon „pandurii“ au pierdut batalia pentru primul esalon, sefii gruparii gorjene spera sa recâstige locul la masa bogatilor prin diverse speculatii ale regulamentului. Gruparea olteana se afla sub linia care separa Divizia A de esalonul secund, insa presedintele Marin Condescu refuza sa creada in retrogradare.


Optimismul lui Condescu trebuie sa aiba acoperire in deciziile FRF, for care a solicitat rediscutarea licentelor cluburilor FC National, Jiul Petrosani si Sportul Studentesc. FC National pare vulnerabila mai ales dupa ce presedintele LPF, Dumitru Dragomir, l-a amenintat pe Constantin Iacov, presedintele clubului din Parcul cu Platani, ca nu va primi licenta de club profesionist. Pandurii asteapta sprijin si de la FRF, deoarece cele 50 de voturi controlate de Condescu care l-au reconfirmat pe Mircea Sandu in functia de presedinte nu si-au facut efectul pâna in prezent.


Mai buna pe teren, echipa din Valea Jiului s-ar putea sa ajunga in esalonul secund deoarece clubul din Petrosani are datorii de circa un milion de euro la bugetul de stat, iar recompensa de 100.000 de euro a lui Gigi Becali, pentru victoria cu Rapid, acopera doar zece la suta din deficit.


Daca toate cele trei cluburi vor primi licenta, interesul „pandurilor“ se va muta in nordul tarii, la Oradea, unde Liberty Salonta poate fi „determinata“ sa nu se inscrie in prima liga. Pandurii ar fi echipa care ii ia locul, conform articolului 55.1 din ROAF. Acum, salvarea gorjenilor nu mai depinde de Ungureanu, Vintilescu sau Vancea, ci este in mâinile oficialilor FRF sau ale presedintelui Condescu. Acoperiti de rusinea retrogradarii, fotbalistii lui Nae Ungureanu se vor intâlni astazi, la ora 11.00, la stadionul „Municipal“, pentru a-si lua adio de la echipa care i-a tolerat in Divizia A, Pandurii Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS