22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportDiavolii vor sa rastoarne Barca

Diavolii vor sa rastoarne Barca

In ciuda infrângerii din tur, AC Milan spera sa câstige in fieful Barcelonei, succes care ar constitui un veritabil jubileu: victoria cu numarul 100 in Liga Campionilor.


Pe celebra arena „Nou Camp“ din Barcelona se va juca astazi ultimul meci din mansa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor. De la ora 21.45, FC Barcelona va primi replica echipei AC Milan, disputa pe care catalanii o incep cu avantaj de un gol. Saptamâna trecuta, in prima mansa a semifinalei, „diavolii“ au fost pusi la respect de „extraterestri“, care s-au impus cu 1-0 pe „San Siro“, prin golul marcat de francezul Giuly (‘57). AC Milan nu mai pierduse nici un meci pe teren propriu in Liga Campionilor din 2003, având la activ 12 victorii din 13 partide.


„Extraterestrii“ sunt odihniti


Barcelona nu a jucat in campionat la sfârsitul saptamânii trecute, meciul cu FC Sevilla fiind amânat din cauza ploii torentiale. Ca si in tur, Barcelona nu se va putea baza in aceasta seara pe argentinianul Lionel Messi, sud-americanul suferind o leziune musculara la meciul retur din optimi cu Chelsea. De asemenea, Xavi este incert, el fiind in perioada de recuperare dupa o accidentare mai veche, iar Oleguer este suspendat. In schimb, vor reintra atacantul suedez Henrik Larsson, care s-a refacut dupa o leziune musculara, si mijlocasul portughez Deco, care si-a ispasit etapa de suspendare.


Antrenorul catalanilor, Frank Rijkaard, sustine ca Barcelona va avea o misiune mai usoara in retur decât in partida de la Milano. „Ma astept ca AC Milan sa atace foarte mult si trebuie sa pregatim cu atentie meciul. Vom avea insa de partea noastra publicul si ar trebui sa ne fie mai usor decât in tur“, a afirmat tehnicianul „extraterestrilor“.


Revine „Pippo“ Inzaghi


AC Milan spera intr-o victorie pentru a putea ajunge in finala, succes care ar constitui un veritabil jubileu: victoria cu numarul 100 in cea mai importanta competitie fotbalistica europeana intercluburi. Milanezii trateaza cu seriozitate maxima si campionatul, ajungând la numai trei puncte de lidera Juventus dupa victoria de la Messina. Sevcenko, Kaka, Cafu si Nesta se resimt dupa ultimul meci din campionat, dar vor juca in disputa de astazi. Carlo Ancelotti a regretat ca in tur nu l-a avut la dispozitie pe oportunistul Filippo Inzaghi, care a suferit o infectie a cailor respiratorii, insa „Pippo“ s-a refacut si este gata sa joace in disputa de pe „Nou Camp“.


Ancelotti este increzator in sansele echipei sale de a ajunge in ultimul act al competitiei. „Calificarea nu este pierduta. Cred ca dispunem de mijloacele necesare pentru a intoarce rezultatul in retur. Sper ca in partida de la Barcelona sa avem parte de sansa care ne-a lipsit in disputa de pe «San Siro»“, a spus tehnicianul „diavolilor“, Carlo Ancelotti.


Germanii arbitreaza Barcelona – Milan


Meciul FC Barcelona – AC Milan, care se va disputa in aceasta seara, de la ora 21.45, va fi arbitrat de o brigada din Germania, avându-l la centru pe Markus Merk. Centralul german, care are 44 de ani, va fi ajutat la cele doua linii de Christian Schraer si Jan-Hendrik Salver, in timp ce rezerva va fi Michael Weiner. Meciul va fi transmis in direct de Pro TV.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS