17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorii, surclasati de Irlanda

Tricolorii, surclasati de Irlanda

Nationala „Under 17“ a României a inceput prost turneul de calificare pentru Campionatul European din luna mai, pierzând la scor primul meci din cele trei programate in aceasta faza. Pe stadionul „Dalymont Park“ din Dublin, tricolorii au fost invinsi cu 4-0 de Irlanda, gazda competitiei, dupa un joc echilibrat in prima parte, dar in care românii au cedat spre final, primind cele patru goluri in interval de 17 minute.


Elevii lui Marian Bucurescu, Ionel Augustin si Dumitru Moraru au avut de infruntat o echipa de mici vedete, majoritatea irlandezilor fiind legitimati la cluburi puternice din Marea Britanie, precum Manchester United, Manchester City, West Ham sau Celtic Glasgow. Cu toate acestea, tricolorii s-au descurcat destul de bine, in special in prima repriza, când au si ratat o mare ocazie de gol, prin Marius Jianu, care a sutat peste poarta, din pozitie buna. In afara atacantului de la „Gica Popescu“, si ceilalti doi craioveni din lot, portarul Cosmin Ciuna (CSS „U“) si fundasul Alexandru Dresca („GP“), au fost titulari.


Desi antrenorul Irlandei, Sean McCaffrey, anuntase ca se teme de România, o „echipa buna care stie sa se descurce pe spatii mici si incearca sa te prinda pe contraatac“, elevii sai au reusit sa dejoace in mai putin de 20 de minute planul tricolorilor. Atacantul Christy Fagan de la Manchester United a izbutit o dubla (’60, ’73), celelalte doua goluri ale gazdelor venind de la mijlocasii Graham Carey (Celtic Glasgow) si Donal McDermott (Manchester City), in minutele 70, respectiv 77.


In celalalt meci din grupa a sasea a Turului de Elita, Israelul a invins Serbia-Muntenegru cu scorul de 2-1. România mai are de jucat doua partide, cu Serbia-Muntenegru, meci care urma sa se dispute aseara, pe „Belfield Park“ din Bray, si Israelul, programat vineri, pe arena „Carlisle Grounds“, din Bray, insa sansele de calificare sunt extrem de mici, mai ales dupa acest prim esec.


„Irlanda are si avantajul terenului propriu, pe lânga faptul ca dispune de un lot valoros, iar Israelul are experienta participarii la editia trecuta a CE. In plus, din grupa se califica doar prima echipa si va fi foarte greu sa fim noi aceea“, a explicat antrenorul Marian Bucurescu, inainte de disputa cu irlandezii, posibilitatile de a ajunge la turneul final din Luxemburg.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS