13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportKim Clijsters a cistigat finala

Kim Clijsters a cistigat finala

Belgianca Kim Clijsters a cistigat proba feminina de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, invingind-o in finala, cu scorul de 6-3, 6-1, pe sportiva franceza Mary Pierce. Clijsters, care are 22 de ani, a jucat simbata a cincea finala din cariera a unui turneu de Grand Slam, insa s-a impus pentru prima data. „Este formidabil. Nu imi vine sa cred. Emotia pe care o am este comparabila cu cea de la prima mea victorie intr-un turneu de Masters feminin. Victoria pe care am obtinut-o arata ca pot rivaliza cu cele mai bune si ca pot ajunge pina la capat intr-un mare turneu. M-am concentrat asupra acestui obiectiv toata vara“, a spus Clijsters. Frantuzoica Mary Pierce, care are 30 de ani, ocupa locul doi in topul celor mai in virsta sportive care au jucat in finala unui turneu de Grand Slam. Pe primul loc se situeaza Martina Navratilova, care a realizat aceasta performanta la Wimbledon, in 1994, cind avea 37 de ani. „Dupa infringere am simtit o mare deceptie. Insa aceasta nu a durat mult. Intotdeauna exista un motiv pentru ceea ce se intimpla. Nu este deznodamintul pe care mi-l doream, dar il accept. Cea mai buna a fost Kim. Ea m-a fortat sa joc prost, a fost mai rapida decit toate celelalte jucatoare“, a afirmat Pierce.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS