14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFalemi si Robert Nita au semnat cu Pandurii

Falemi si Robert Nita au semnat cu Pandurii

Presedintele divizionarei A Pandurii Tirgu Jiu, Marin Condescu, si-a respectat partial intelegerea cu Viorel Hizo si a reusit sa-i transfere pe doi dintre fotbalistii solicitati de acesta, Nana Falemi si Robert Nita. Cei doi s-au prezentat ieri la Liga Profesionista de Fotbal, impreuna cu un reprezentant al clubului Pandurii, si au semnat actele de transfer, dupa care au efectuat vizita medicala.


Cei doi sint asteptati astazi la Tirgu Jiu sub comanda tehnicianului Viorel Hizo, care trebuie sa testeze nivelul de pregatire al acestora. La achizitionarea atacantului Cursaru s-a renuntat, deoarece nu s-a prezentat la LPF la ora stabilita si se pare ca are unele probleme cu echipa din Ucraina la care a fost legitimat ultima data, nefiind declarat jucator liber de contract. Falemi si Nita au semnat contracte pe un an, atit cit este si intelegerea clubului Pandurii cu antrenorul Viorel Hizo.


„Dulaul“ nu si-a depus semnatura pe nici un contract cu gruparea gorjeana, dar nu se mai pune problema sa renunte la Pandurii.


„Atita timp cit am batut palma cu presedintele Condescu, nu mai conteaza o semnatura“, a afirmat ieri Hizo. Achizitionarea lui Falemi este foarte importanta pentru tirgujieni intr-un moment in care mijlocasul la inchidere Robert Vancea s-a accidentat in meciul amical cu Jiul si este incert pentru partida cu Steaua. „Falemi este o solutie viabila pentru Pandurii, e un jucator inteligent, a evoluat la Steaua, care stie sa stea in teren, sa pastreze mingea, sa paseze, sa ordoneze jocul la mijlocul terenului“, l-a laudat Hizo pe internationalul camerunez.


Singura problema nerezolvata este achizitionarea unui fundas central care sa-l multumeasca pe tehnician. Echipa Pandurii asteapta astazi la probe un fundas sirb, Goran Grkinic, de 26 de ani, care a evoluat in campionatul Serbiei la FC Zemun Belgrad. Presedintele Marin Condescu i-a prezentat oferta antrenorului Viorel Hizo, dar acesta doreste sa-l vada mai intii la lucru inainte de a-si da acordul pentru perfectarea actelor de transfer.


In CV-ul adresat clubului gorjean, fotbalistul este prezentat ca fiind un libero cu o tehnica perfecta, care a evoluat in toate jocurile din campionatul precedent si, cel mai important aspect pentru Pandurii, este liber de contract.


Condescu i-a solicitat o parere si portarului sirb Danilo, care i-a spus ca este OK.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS