14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Recuperam accidentatii si protejam terenurile“

„Recuperam accidentatii si protejam terenurile“

Minerul Motru a fost una dintre gruparile care au sustinut aminarea reluarii campionatului


Ragazul de o saptamina pina la inceperea returului oferit de FRF divizionarelor B este util Minerului Motru, care poate sa-si recupereze jucatorii accidentati si sa-si protejeze terenul de joc. Minerul Motru a fost una dintre gruparile care a sustinut aminarea reluarii campionatului, desi continua agonia pregatirilor. In municipiu si imprejurimi nu exista un teren decent unde jucatorii lui Buburuz sa efectueze pregatirea tactica, acestia rezumindu-se la interminabile alergari pe strazile din oras. „Minerii“ vor calca suprafata de joc a propriului stadion abia in aprilie, la meciul cu Oltul Slatina, deoarece mai au de ispasit doua etape de suspendare a terenului, sanctiune dictata in urma incidentelor din partida cu Unirea Urziceni din turul campionatului. Partidele cu Pandurii Tirgu Jiu si Inter Gaz, care sint considerate „acasa“, vor avea loc la Orsova.


Tehnicianul gorjenilor, Pavel Buburuz este incintat de decizia FRF care ii da posibilitatea sa-si refaca numeric compartimentul defensiv decimat de accidentari. Balan si Nueleanu sint fundasii dupa care suspina antrenorul, acestia avind sanse mari sa revina pe teren macar in a doua etapa. Controlul RMN a evidentiat la Balan o intindere a ligamentului colateral, iar la Nueleanu o ruptura de menisc care trebuie operata.


Meciul revansa cu Oltul Slatina, care trebuia sa se dispute simbata, la Glogova, nu a mai avut loc, antrenorul slatinenilor, Telu Stancu, refuzind sa evolueze datorita starii terenului. Desi s-a lucrat intens la suprafata de joc pentru ca aceasta sa fie practicabila, Stancu a motivat ca sint portiuni cu gheata care pot provoca accidentari jucatorilor sai. Nici rugamintile presedintelui Negoescu nu l-au induplecat pe Stancu. In prima mansa, Oltul Slatina s-a impus cu 3-0. Minerul Motru a mai programat doua amicale pina pe 12 martie, cind are loc prima etapa a returului, ambele la Craiova, cu divizionare C. Miercuri, „minerii“ vor intilni pe Stiinta CFR, iar simbata pe Chimia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS