24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRonaldo vrea sa o impresioneze pe „turturica“ Daniela Cicarelli

Ronaldo vrea sa o impresioneze pe „turturica“ Daniela Cicarelli

Ronaldo a platit aproape 60.000 de euro pentru a inchiria, doar pentru o seara, castelul Chantilly unde va avea loc astazi ceremonia prilejuita de consfintirea relatiei internationalului brazilian cu modelul Daniela Cicarelli. Conform presei iberice, suma exacta platita pentru inchirierea castelului este de 57.440 de euro si nu include cheltuielile pentru masa si muzica.


„Dupa ce se va termina meciul cu Osasuna, lui Ronaldo ii vor ramine mai putin de 24 de ore pentru a-si face intrarea triumfala, impreuna cu logodnica sa, Daniela Cicarelli, in castelul Chantilly, locatia somptuoasa care a fost aleasa pentru a sarbatori, de Ziua Indragostitilor, uniunea lor, desi fotbalistul nu are inca actele de divort in urma separarii de Milene Domingues. In aceeasi situatie este si Cicarelli, care este in continuare «casatorita» cu impresarul Augusto Millano, de care s-a separat in urma cu un an. Cele doua «turturele» nu par sa fie deranjate de aceasta situatie si au decis sa aleaga ziua de Sfintul Valentin pentru ceremonia care, fara sa aiba valoare juridica, simbolizeaza dragostea lor“, a scris cotidianul El Mundo Deportivo.


Rochia de mireasa creata de Valentino, pe care o va purta Daniela Cicarelli, a costat 70.000 de euro. De asemenea, se zvoneste ca Ronaldo ii va darui Danielei o bijuterie speciala, deoarece in urma cu citeva zile a fost vazut in magazinul Tiffany’s.


La eveniment vor fi prezenti, de la Real Madrid, presedintele Florentino Perez, vicepresedintele Emilio Butragueno, antrenorul Vanderlei Luxemburgo, directorul sportiv Arrigo Sachi si 17 jucatori. Printre cei 250 de invitati se vor mai numara presedintele clubului Atletico Madrid, Enrique Cerezo, vicepresedintele gruparii FC Barcelona, Sandro Rosell, patronul clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, selectionerul Braziliei, Carlos Alberto Parreira, ministrul brazilian al culturii, Gilberto Gil, pilotii de Formula 1 Fernando Alonso si Michael Schumacher, directorul general al echipei de F1 Renault, Flavio Briatore, vicecampionul mondial la motociclism Fonsi Nieto si top modelul britanic Naomi Campbell.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS