17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVasluienii vor de doua ori banii pe Frunza!

Vasluienii vor de doua ori banii pe Frunza!

Dupa meciul din sferturile Cupei Romaniei de la Pitesti, FC Arges – Universitatea 1-1, a aparut o informatie potrivit careia Dinel Staicu n-ar fi achitat la timp celor de la Vaslui cea de-a doua transa de 50.000 de dolari pentru Frunza, rata cu termen la 30 noiembrie, iar jucatorul n-ar fi avut astfel drept de joc in meciul amintit, desfasurat pe 1 decembrie. Speculatiile au mers mai departe, unii acreditind ideea ca Universitatii i s-ar putea anula astfel calificarea in semifinalele Cupei Romaniei!

Un nou caz Certej?

Adrian Porumboiu, finantatorul echipei FC Vaslui, de unde au fost cumparati in vara Jovanovic si Frunza, a declarat ironic: „Il stiam pe Dinel om serios si m-am mirat cind l-au chemat la PNA. Acum, ma intreb de ce i-au dat drumul de acolo?!“

Dinel Staicu pretinde ca Porumboiu a creat aiurea o stare de neliniste printre suporterii olteni: „Banii sint platiti, am documente. Eu sint putin mai rebel… Universitatea a platit banii pentru Jovanovic si Frunza firmei lui Adrian Porumboiu, Comcereal Vaslui. N-am dat nici un dolar clubului FC Vaslui, ci firmei lui Porumboiu. Din acest punct de vedere, am gresit, deoarece nu aveam raporturi juridice cu Comcereal. Si ultima rata de 50.000 de dolari pentru Frunza a fost trimisa prin ordin de plata tot in contul acestei firme din Vaslui. Saptamina viitoare, cind voi merge la LPF, voi depune ordinul de plata prin care Universitatea a platit ultima rata pentru Frunza“.

Presedintele FC Vaslui sustine ca Dinel Staicu ar fi apelat la o „stratagema ieftina“ si ca banii n-ar fi achitati! Patronul oltenilor a raspuns: „Sint copilarii! Vasluienii ne-au trimis chiar un fax prin care ne-au indicat contul de la FC Vaslui. Ce trebuie sa inteleg eu acum? Ca ei vor sa incaseze de doua ori ultima rata pentru Frunza!“

Staicu vinde Universitatea in rate

In privinta negocierilor cu consiliul local, Staicu a spus ca unii au interpretat gresit sumele pe care le-ar fi solicitat: „S-au facut unele speculatii, n-am solicitat sase milioane de euro. Eu am spus celor de la consiliul local cele doua variante in care primaria ar putea deveni actionar majoritar al clubului. Cum eu am cheltuit 3,5 milioane de euro pina acum, am solicitat sa-mi dea doar trei milioane de euro. Intr-un an sau chiar in doi, nu mai mult. Eu stiu cum sa inmultesc banii… Cea de-a doua varianta: sase milioane de euro, dar in timp, 10-12 ani, din drepturile de televizare. Acum insa asteptam auditul. Din cite am inteles, deja s-au verificat la LPF contractele jucatorilor si contractele cu televiziunea, iar luni se va verifica balanta contabila a clubului“.

Guso vrea sa se respecte termenele de plata

Guso si Papura au clauze contractuale, confirmate chiar de jucatori, care le permit sa plece in cazul in care Staicu nu mai este actionar majoritar, desi exista voci care pretind ca aceste clauze nu exista! Ramine ca auditul firmei din Bucuresti sa ne lamureasca cu toate problemele.

Ce zice Staicu? „Exista aceasta clauza, adica se stipuleaza ca, daca eu nu mai sint actionar, respectivii jucatori pot deveni liberi de contract. Nu se spune actionar majoritar, ci pur si simplu actionar. De aceea eu mi-am oprit ceva actiuni acolo…“.

Despre posibilitatea ca Guso sa paraseasca Universitatea, Staicu precizeaza: „Eu am vorbit cu Guso si el mi-a spus ca revine la Universitatea cu conditia ca ratele financiare sa i se achite la termenele stabilite. El chiar voia ca eu sa-i garantez asta, adica achitarea la zi a ratelor. Guso, ca si ceilalti jucatori, au fost obisnuiti de mine ca la termenele din contract sa-si incaseze banii. Fiindca tot vorbim de bani, vreau sa spun ca am achitat si rata pentru autocar, 52.000 de euro. Daca n-as fi achitat-o, ar fi venit portareii si ne-ar fi luat autocarul! A mai ramas de platit, pina pe 18 ianuarie, cota reziduala de 61.000 de euro. O s-o platesc si pe asta“.

In privinta variantei ca FC National sa joace in Craiova, Dinel Staicu a spus: „Nu prea inteleg nimic din chestia asta cu Nationalul… Ori se vrea un milion de euro pentru Caramarin, ori i se da echipa gratuit? Varianta din urma, adica preluarea gratuita a echipei, e cea mai buna. Vorbesc asa, in numele comunitatii…“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS