7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDinamo si Steaua joaca in Cupa UEFA

Dinamo si Steaua joaca in Cupa UEFA

Formatiile bucurestene Dinamo si Steaua vor intilni astazi, in mansa I din primul tur al Cupei UEFA, adversare care, cel putin teoretic, sint mai valoroase decit echipele noastre. Dinamo va juca, de la ora 20.00 (Antena 1, in direct), pe stadionul din „Stefan cel Mare“, cu echipa ucraineana Sahtior Donetk, antrenata de tehnicianul german Bernd Schuster. La rindul sau, Steaua va intilni in deplasare, de la ora 21.45 (TVR 1, in direct), formatia engleza Southampton, care a inceput excelent sezonul, fiind pe locul patru, dupa Arsenal, Chelsea si Manchester United.

Dinamo – Sahtior Donetk

Antrenorul „ciinilor rosii“, Ioan Andone, a spus ca intilnirea cu Sahtior Donetk este meciul anului pentru formatia sa. „Sint preocupat foarte mult de jocul cu Sahtior. Eu cred ca este meciul anului pentru Dinamo. Intilnim o puternica echipa, cu zece internationali in formula standard. Joaca intr-un sistem modern, 4-2-3-1, construieste mult si ajunge foarte repede in fata portii“, a spus Andone.

La rindul sau, antrenorul german Bernd Schuster a spus ca Dinamo este o echipa cu un atac valoros. „Dinamo marcheaza foarte mult pe teren propriu. Atacantii romani sint foarte tehnici si mobili. Va trebui sa fim foarte atenti in defensiva. Ne-am pregatit intens pentru meciurile cu Dinamo si cred ca avem sanse bune de calificare“, a mentionat Schuster.

Southampton – Steaua

Stelistilor li se pregateste un adevarat vulcan pe stadionul „St. Mary’s“ din Southampton. Partida dintre Southampton si echipa antrenata de Victor Piturca se va disputa cu casele inchise, toate biletele puse in vinzare, 32.000, fiind epuizate. Fanii „Sfintilor“ au dorit sa fie alaturi de favoritii lor, care participa prima data in cupele europene dupa 19 ani.

Victor Piturca a spus ca meciul cu Southampton este extrem de dificil. „Intilnim o echipa cu un inceput de campionat extraordinar. Si Steaua a avut un inceput bun. Sansele sint egale, chiar daca echipa din Southampton are avantajul terenului propriu“, a spus Piturca. Tehnicianul stelist a precizat ca se confrunta cu probleme de lot, Tiberiu Curt, Nesu si Dinita fiind accidentati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS