7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOficialii WBA se justifica in „cazul Doroftei“

Oficialii WBA se justifica in „cazul Doroftei“

Oficialii WBA au anuntat, intr-un comunicat de presa, ca nu il favorizeaza pe pugilistul Miguel Callist in detrimentul lui Doroftei, desi incearca sa-l oblige pe roman sa-si apere titlul mondial inainte de a boxa pentru unificarea centurilor de campion WBA si IBF. „Nimic nu poate fi mai gresit, atita timp cit statutul de supercampion a fost creat tocmai pentru a vedea cit mai multe meciuri de unificare a centurilor. In acelasi timp, incepind din mai 2000, nici unul dintre supercampionii nostri nu a gresit in a-si indeplini obligatiile fata de challengeri, inainte de a boxa pentru unificarea titlurilor. Astfel, si challengerul a avut mai multe oportunitati de a lupta pentru titlu“, se arata in comunicat.

In declaratia de presa sint mentionate numele a sapte supercampioni – Roy Jones Jr., Felix Trinidad, Kostya Tszyu, Bernard Hopkins, Acelino Freitas, Oscar de la Hoya si Ricardo Mayorga -, care si-au onorat obligatiile fata de challengeri inainte de a lupta pentru unificarea centurilor. Reprezentantii WBA incearca sa raspunda in comunicatul de presa mai multor acuzatii formulate in presa internationala, cu privire la corectitudinea unei eventuale decizii de a-i interzice lui Doroftei sa lupte cu Paul Spadafora pentru unificarea centurilor WBA si IBF. „Nu am intentionat niciodata sa punem la indoiala credibilitatea clubului Interbox sau a altor oficiali. Declaratia lui Renzo Bagnariol (care a spus ca Doroftei trebuie sa boxeze cu Callist – n.r.) se bazeaza pe faptul ca, deocamdata, nu exista o cerere oficiala si nici contracte semnate in ceea ce priveste o lupta intre Dorin si Spadafora, WBA considerind ca acest meci nu este o afacere rezolvata. Negocieri in acest sens intre Interbox, Top Rank si ESPN au existat, dar nu s-au concretizat. Noi credem ca lucrurile sint foarte clare in acest caz si nu exista motive pentru ca aceasta controversa sa continue“, se arata in comunicatul de presa.

Oficialii WBA au spus ca incearca doar sa respecte regulile si ca au fost criticati pe nedrept de presa internationala, care a scris ca Miguel Callist este favorizat. Forul international raspunde astfel celor care au pus la indoiala modul in care Callist a ajuns in postura de challenger la titlu: „Callist nu a mai pierdut nici una dintre ultimele sale 12 intilniri, fiind neinvins din anul 1997. El l-a invins categoric pe fostul campion al categoriei semiusoara, Gilberto Serrano, iar in prezent este detinatorul titlului WBA Fedelatin. Boxul este insa un sport influentat de parerile personale si de aceea intotdeauna vor exista controverse in privinta unor meciuri, campioni sau decizii. WBA nu poate fi tras la raspundere doar pentru ca cineva are un punct de vedere diferit.“

WBA a aminat pentru 20 februarie analizarea apelului depus de gruparea canadiana Interbox in cazul lui Leonard Doroftei, precum si licitatia privind organizarea meciului dintre pugilistul roman si Miguel Callist. Initial, WBA trebuia sa analizeze joi apelul depus de gruparea canadiana privind stabilirea viitorului adversar al pugilistului roman, campion mondial la categoria semiusoara. Responsabilii Interbox au solicitat WBA sa revina asupra hotaririi initiale de a-l obliga pe roman sa-si apere centura de campion in fata challengerului Miguel Callist, in conditiile in care Interbox negociaza un meci de unificare a titlurilor WBA si IBF, cu Paul Spadafora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS