9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJardel l-a atacat pe Bölöni

Jardel l-a atacat pe Bölöni

Atacantul brazilian Mario Jardel a spus ca antrenorul Ladislau Bölöni si unii coechipieri de la Sporting Lisabona l-au dezamagit prin declaratiile pe care le-a facut la adresa sa in ultima perioada. Jardel a precizat ca a fost deranjat de faptul ca antrenorul roman a tratat cu usurinta problemele psihice cu care s-a confruntat el in ultimele luni.

„Bölöni a facut unele declaratii evazive. M-a deranjat atunci cind a spus ca «problema lui Jardel nu este asta». Ar trebui sa spuna clar care este problema mea“, a mentionat atacantul brazilian. Intrebat daca a mai discutat cu Bölöni in ultimele zile, Jardel a raspuns ca nu a mai vorbit cu tehnicianul roman si ca nici nu doreste sa vorbeasca cu acesta.

El a adaugat ca l-au deranjat si declaratiile unor jucatori ai echipei Sporting, printre care si capitanul Pedro Barbosa. „In locul lui as fi spus: «Jardel este un jucator important. Sper ca el sa revina la echipa Sporting, deoarece avem nevoie de el». In schimb, afirmatiile lui au fost rautacioase, la fel ca ale unor responsabili din cadrul gruparii portugheze“, a afirmat Jardel.

Atacantul brazilian a precizat ca nu mai doreste sa evolueze nici la Sporting Lisabona, nici la o alta grupare din Portugalia. „Este o decizie personala si cred ca va fi mai bine pentru mine. Sper ca reprezentantii clubului Sporting sa ma inteleaga si sa ma sprijine, deoarece fiecare are dreptul sa-si decida soarta“, a mentionat Jardel, care a confirmat ca a primit o oferta de la o alta grupare, fara a oferi detalii despre aceasta.

Ladislau Bölöni a spus zilele trecute, intr-o conferinta de presa, ca spera sa lucreze in continuare cu Mario Jardel. „Situatia este confuza. Il iubim si il vom iubi in continuare pe Jardel, chiar daca acesta a incalcat unele reguli de buna conduita. Sint constient de faptul ca Jardel a contribuit foarte mult la succesele inregistrate de echipa Sporting in sezonul trecut. Il

respect pentru asta, chiar daca reactioneaza infantil. Este pacat ca acest comportament al sau vine dupa ce a demonstrat multa ambitie si devotament in sezonul trecut. Este chiar ciudat. El a luptat mult pentru titlu, pentru echipa Sporting, dar mai ales pentru el si pentru familia lui. Tot ceea ce se intimpla acum este trist. Sper totusi ca el se va antrena din nou cu Sporting“, a spus tehnicianul roman.

Referitor la meciul pe care echipa Sporting il va disputa la sfirsitul saptaminii, in prima etapa a campionatului, cu formatia Academica Coimbra, la care evolueaza si jucatorul roman Lucian Marinescu, Bölöni a precizat ca va fi o partida dificila. „Nu sint multumit de faptul ca vom incepe campionatul in compania unei echipe care a promovat in prima divizie. Aceasta echipa va avea o motivatie in plus. Va fi un meci foarte dificil pentru noi“, a adaugat Bölöni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS