20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Stiri diverse

Asistent stomatolog prins la braconaj

Trei gorjeni au fost prinsi in timp ce se aflau la o vinatoare ilegala de mistreti, in localitatea Hremezele. Nicolae Ciobea, de 31 de ani, sofer la Ambulanta Gorj, Ion Tatomirescu, de 35 de ani, poligonist la UM Sadu, si Grigore Ciobea, de 54 de ani, asistent stomatolog, toti din Musetesti-Gorj, au vinat fara autorizatie la sfirsitul saptaminii trecute un mistret. Cei trei aveau permis de portarma, fiind membri ai Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi Gorj. Ei sint cercetati in stare de libertate.

(E.M.)

Jandarmii vor pazi centrele de capacitate

Cinci echipaje de jandarmi vor asigura paza unitatilor de invatamint din Gorj unde va fi sustinuta cea de-a doua sesiune a examenului de capacitate. In perioada 19-21 august , vor fi pazite cele doua scoli din Tirgu Jiu unde se desfasoara capacitatea, precum si centrele din Motru si Rovinari. Masura va fi mentinuta pina la afisarea rezultatelor. De asemenea, vor fi pazite si centrele de corectura, pe care jandarmii le vor supraveghea 24 de ore din 24.

(C.C.)

Un detinut condamnat pentru omor a fost gasit mort

Un detinut al Penitenciarului de Maxima Siguranta Craiova a fost gasit mort in dormitorul inchisorii, ieri-dimineata. Ion Neacsu a murit cu putin timp inainte ca supraveghetorii sa dea desteptarea, la ora 5.30. Cauza decesului nu s-a stabilit inca, iar pina la aflarea rezultatelor autopsiei efectuate de medicii legisti, se vehiculeaza posibilitatea ca el sa fi facut infarct in timpul somnului. Asa cum declara Anton Lapadat, comandantul penitenciarului, Ion Neacsu dormea singur in camera. El fusese condamnat pe viata, pentru omor.

(S.S.)

A intrat cu masina in magazin

Mircea Eduard Arsenie, de 24 de ani, din Tirgu Jiu, fiul directorului unei firme care are ca obiect de activitate transportul angajatilor din CNLO, a intrat cu un autoturism BMW in magazinul Romarta, din centru orasului. Accidentul s-a produs ieri-dimineata, tinarul nereusind sa adapteze viteza la conditiile de carosabil umed, doborind un semafor si oprindu-se in vitrinele magazinului. Doua geamuri s-au facut tandari, iar usa a fost distrusa partial. Soferul s-a ales cu capul spart, fiindu-i recoltate probe de singe, in vederea determinarii alcoolemiei. Autoturismul BMWa fost deteriorat in proportie de 30%.

(E.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS