Argumente prooccidentale

Un diplomat de cariera afirma: In actualul context istoric, necesitatea promovarii unei politici externe prooccidentale inseamna, de fapt, o politica externa in favoarea Rusiei.

Acest punct de vedere, exprimat de Anatoli Adamisin, fost prim-adjunct al ministrului rus al afacerilor externe, este prezentat recent pe larg de cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta.

Pentru a fi si mai precis, afirma Anatoli Adamisin, trebuie precizat ca „orientarea proocidentala trebuie sa fie componenta majora a politicii externe rusesti, care trebuie sa ramina orientata in continuare spre toate azimuturile“. Cu toate deosebirile de interese rusesti si occidentale, se impune cu necesitate sa le aparam pe ale noastre, uneori chiar cu mai multa fermitate, dar sa si devenim constienti de locul care revine Rusiei in cadrul Occidentului.

Este vorba nu doar de alternativa civilizata, ci si de o optiune pragmatica. Atunci cind se vorbeste de interesul national, evidentiaza cunoscutul diplomat rus, trebuie avute in vedere trei elemente fundamentale: mentinerea, ca un element vital, a Rusiei ca stat suveran in actualele frontiere; iesirea din actuala situatie dificila, prin impunerea unei adevarate economii de piata, cu respectarea componentelor ei sociale; edificarea unei societati democratice civice, bazate pe traditiile nationale. Aceste elemente vor stabili si continutul activitatii de politica externa, oricit de diversificata ar fi aceasta.

De ce trebuie preferat Occidentul? Raspunzind la aceasta intrebare, Anatoli Adamisin subliniaza ca „pe piata succesului Occidentul este acela care ofera modelul cu cea mai mare cerere, inclusiv pe piata Estului. Principala caracteristica a acestui model consta tocmai in imbinarea pietei cu democratia. Vrem, nu vrem, modelul propus de Occident este verificat de viata si a dat dovada celei mai mari eficiente. Rusia are avantajul ca poate adapta acest model la conditiile proprii, ceea ce presupune elaborarea unei asemenea politici interne si externe care sa reduca la minimum pierderile pentru tarile fondatoare ale democratiei. Din acest punct de vedere, avantajul Rusiei consta tocmai in faptul ca a venit printre ultimele state pe aceasta piata a democratiei.

In general, in Rusia, teoretic, cu acest punct de vedere cam toti sint de acord. In practica, insa, diversitatea de opinii este la fel de mare ca si tara insasi. Daca in teorie este sustinuta ideea acceptarii valorilor occidentale, in activitatea practica apar atitea clauze si conditii, care din start nu ofera nici o sansa de succes. Aici apare dilema hamletiana, pe de o parte se afirma ca Rusia, fara Occident, nu poate depasi starea de ruina cu care se confrunta, iar pe de alta parte, apropierea de acelasi Occident nu prea este dorita de marea parte a elitei rusesti politice, militare si chiar economice.

Formele de manifestare ale acestei fobii pornesc de la asertiunile, lipsite de consistenta, care admit ipoteza ca intr-un viitor nu prea indepartat Rusia ar putea raspunde la sfidarile SUA fie singura, fie in alianta cu China sau India sau cu cine s-ar mai nimeri, pina la himerica doleanta de a recupera datoriile catre Uniunea Sovietica de la tari precum Irak si Libia.

In multe cazuri, numitorul comun al ostilitatii se explica prin teama ca o apropiere prea mare de Occident – prin reformarea tarii in conditii de transparenta si deschidere – ar pune capat privilegiilor obtinute in precedentul deceniu al „capitalismului salbatic“. Aceasta nu exclude, bineinteles, teama sincera ca, mergind spre Occident, Rusia ar mai ramine „maica Rusie“ si nu si-ar pierde libertatea de miscare spre alte directii de politica externa, trezindu-se saracita prin ademenirea cu insistenta a capitalului strain.

Pornindu-se de la premisa ca pe arena internationala Statele Unite ale Americii sint „regina balului“, trebuie sa se dea dovada de multa stapinire de sine si de luciditate. O analiza lucida demonstreaza ca intre Rusia si SUA nu sint divergente de asemenea natura, care sa duca la un iminent conflict sau la slabirea Moscovei. Aceasta s-a demonstrat in momente de tensiune, cel mai serios dintre ele constituindu-l bombardamentele asupra Iugoslaviei. Nu trebuie trecut insa cu vederea nici faptul ca in actualul raport de forte o confruntare serioasa ar pune Rusia in postura de necistigatoare.

Este, de asemenea, foarte important ceea ce poate fi preluat de la Occident, in primul rind cele doua componente ale eficientei sale – piata si democratia. Poate ca pentru rusi cel mai potrivit model economic ar fi cel german si nu cel american. In privinta celui de-al treilea component – modul de viata, cultura, traditiile – trebuie sa se manifeste retinere fata de orice imprumut din strainatate. Exemple demne de urmat in aceasta privinta ar fi Franta si Anglia, care si-au pierdut, la fel ca si Rusia, imperiile, pastrindu-si doar maniera imperiala de gindire si raminind ele insele. Apararea bogatiei si diversitatii civilizatiilor, mai ales, in conditiile preponderentei americane ramine pentru contemporaneitate o cerinta de actualitate. Si Rusia isi poate asuma un rol important in aceasta competitie.

In concluzie, Anatoli Adamisin considera ca o politica prooccidentala este necesara tocmai pentru realizarea intereselor nationale rusesti, tinind seama ca, printr-un comportament civilizat, se poate obtine de la tarile occidentale cel mai mare sprijin.

Nu trebuie sa se uite insa ca nu este usor sa se promoveze o politica prooccidentala in Rusia, deoarece se face un adevarat lobby impotriva unui asemenea curs de politica externa. Intr-unul dintre cele mai recente numere ale publicatiei londoneze Economist se scrie chiar despre „singuratatea presedintelui Putin“.

Si in final, faptul ca popularitatea presedintelui Rusiei ramine la cote ridicate constituie o marturie clara – demonstrata de sondajele de opinie – ca majoritatea rusilor sint in favoarea prieteniei cu Occidentul. Asta inseamna ca actuala politica promovata de Kremlin este cu atit mai corecta cu cit se bucura de mare adeziune la populatia Rusiei.