12 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportEchipa Pandurii incepe astazi antrenamentele

Echipa Pandurii incepe astazi antrenamentele

Divizionara B gorjeana Pandurii isi va relua astazi antrenamentele, urmind ca in citeva zile sa fie stabilit si locul in care echipa lui Emil Sandoi va efectua cantonamentul. Dupa o luna de vacanta, in care nici unul dintre componentii lotului echipei Pandurii nu si-a exprimat clar intentia de a parasi gruparea, se pare ca miine vor fi prezenti la teren cam aceeasi fotbalisti care au evoluat si in tur la Tirgu Jiu.

Singurul indisponibil pentru prima parte a pregatirii, dar si pentru cantonamentul de iarna este Cristinel Braia, care a suferit inainte de Sarbatori o interventie chirurgicala la picior si va sta o vreme departe de gazon. El se va prezenta insa la reunirea lotului, dar va urma un program special de refacere urmind sa mearga apoi si in cantonament cu echipa.

Directorul sportiv al gorjenilor, Ion Tambu, a spus ca, teoretic, nu va pleca nimeni de la echipa pentru ca toti jucatorii se afla inca sub contract pina in vara. In ceea ce il priveste pe Florin Ispas, craioveanul care a chemat conducerea de la Pandurii in fata Comisiei pentru Statutul Jucatorului, acesta urmeaza sa isi primeasca toate drepturile banesti. „Situatia lui se va definitiva pe 16 ianuarie, cind urmeaza sa aiba o intilnire cu conducerea. Dar totul e clar pentru ca noi ii vom onora contractul. El a semnat cu Pandurii pina in vara“, a mai spus Ion Tambu.

In ceea ce-l priveste pe capitanul gorjenilor, Dan Amzucu, acesta a primit o oferta de a juca in Rusia si asteapta ca impresarul sau sa-i comunice data la care va trebui sa se prezinte acolo pentru probe. Deocamdata nu sint noutati in lot, dar se vehiculeaza citeva nume noi si este posibil ca pina la sfirsitul saptaminii sa apara si alti jucatori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS