17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEcaterina Andronescu sustine ca e loc si de mai bine

Ecaterina Andronescu sustine ca e loc si de mai bine

Ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, a participat simbata la inaugurarea Colegiului National „Stefan Velovan“ din Craiova, in urma receptiei lucrarilor de consolidare care au fost finantate din fonduri ale Bancii Mondiale. Ea si-a exprimat satisfactia fata de calitatea lucrarilor, satisfactie care a fost impartasita de conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj si de celelalte autoritati publice locale prezente la eveniment. Apoi, aceasta s-a deplasat insotita de o delegatie condusa de inspectorul general al ISJ Dolj, Constantin Busoi, la Scoala generala cu clasele I-VIII si la Gradinita din satul Smirdan, comuna Ciupercenii Noi, unde, de asemenea, se terminasera lucrarile de consolidare si extindere. Spre deosebire de alte unitati de invatamint din Dolj si chiar din alte judete, aici s-a remarcat ca lucrarea a fost de exceptie, fiind executata la standarde europene. Ambele unitati de invatamint au fost cuprinse in Programul de Reabilitare Scoli al Ministerului Educatiei si Cercetarii, din fonduri ale Bancii Mondiale.

La Grupul scolar de industrie alimentara „Ilie Murgulescu“ din Craiova, unde s-au constatat mai multe deficiente la prima receptie, o parte dintre acestea au fost inlaturate. Astfel, toate tablele – pe care nu se putea scrie cu creta – au fost inlocuite cu altele corespunzatoare.

La conferinta de presa, Ecaterina Andronescu a afirmat ca aplicarea Legii bugetarilor se amina pina in luna martie a anului urmator, iar in prezent se face o indexare certa de 8%. Ministerul a apreciat ca in toamna anului 2002 se vor indexa salariile cu inca 12%, iar acum se fac eforturi serioase pentru gasirea de surse financiare in vederea acordarii celor zece tichete de masa pentru dascali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS