De unde privim spre Budapesta?

Pai, de unde daca nu de la Bucuresti? Nu asa este perfect normal? Nu sint vecinii nostri? Ce facem acum? Schimbam granitele pentru a avea o noua perspectiva? Asa puse lucrurile, intrebarea din titlu pare cel putin idioata. Dar nu este asa. Si iata citeva argumente.

Sigur ca, pentru noi, cea mai comoda perspectiva este cea cu care ne-am obisnuit din punct de vedere istoric, cea a unei tari vecine cu care, in decursul timpului, am impartit bune si rele, poate mai multe bune, poate mai multe rele, dar toate – parte a unei memorii colective pe care trebuie s-o asumam in vederea unei posibile constructii europene comune.

Dar este aceasta si singura perspectiva din care pot fi vazute lucrurile? Intrebarea are sens pentru ca, nu de putine ori, Ungaria a aratat ca priveste spre Romania – facind public acest lucru – nu de la Budapesta, ci de la Bruxelles, Londra, Washington…locurile unde, de nenumarate ori, au fost depuse proteste, au fost publicate materiale denigratoare sau acuzatoare, unde s-a facut lobby distrugator pentru imaginea, prestigiul si credibilitatea Romaniei.

Unde a atacat Ungaria? Pai, unde altundeva decit in problema tratamentului rezervat minoritatii maghiare din Romania, noi fiind sistematic acuzati inainte de 1989 de a face o politica de denationalizare masiva a minoritatii respective apoi, dupa 1990, de instigare la operatiuni de tip curatire etnica sau genocid (vezi relatarile despre evenimentele de la Tirgu Mures), de stabilirea unei linii politice consecvente, care viza impiedicarea cetatenilor romani de origine maghiara sa acceseze sistemul de invatamint in limba materna etc., etc.

Mai multi ani, la Bruxelles, institutiile europene au primit aceste informatii in flux continuu. Mai multi ani, oficialii de la Bruxelles au fost efectiv somati sa ia pozitie privind atrocitatile fizice si morale pe care autoritatile de la Bucuresti le-ar fi comis impotriva etnicilor maghiari din Romania. Ca urmare si a acestor impulsuri, ani de-a rindul, in rapoartele europene privind respectarea drepturilor omului, aparea cu regularitate de ceasornic setul de observatii privind nerespectarea de catre Romania a principiilor international recunoscute privind protectia minoritatilor.

Dar realitatea politica romaneasca a reusit sa integreze totusi partidul pe baze etnice, care este UDMR (in spiritul unei normalitati si flexibilitati de care n-ar fi fost in stare multe dintre tarile membre UE), acesta fiind inclus in formula de guvernare a coalitiei din perioada 1996-2000, fiind acum partener privilegiat de dialog politic al PSD. Deci, greu de sustinut in continuare, la Bruxelles, ca exista discriminare in ceea ce priveste minoritatea maghiara din Romania.

Nu face nimic, anul acesta, Institutul Open Society cu sediul la Budapesta (parte a Fundatiei Soros) a acuzat imediat Romania de a practica o discriminare grava impotriva unei alte minoritati, cea a romilor, in aceeasi incercare de a ne scoate in afara standardelor europene. Iar raportul nu a fost prezentat la Budapesta, ci la Bruxelles…

Dar iata ca, acum, tot de la Bruxelles, se indreapta catre Budapesta (si nu spre Bucuresti!) critici dure si avertismente privind incompatibilitatea Legii statutului cu legislatia si normele comunitare. Daca, in trecut, Romania era acuzata de practicarea unei discriminari negative, acum, Budapesta este acuzata de discriminare, dar de una de tip pozitiv, in favoarea minoritatilor maghiare de peste granitele Ungariei.

Daca-si schimba perspectiva si priveste catre Ungaria de la Bruxelles, Romania dispune acum de un mare argument politic, caci , in capitala Europei, actul legislativ propus de Ungaria provoaca o reala ingrijorare si o vizibila nervozitate. Si pe mai multe niveluri. In primul rind, pentru ca, tehnic vorbind, asa cum afirma si Comisia Europeana in Raportul de tara despre Ungaria, prevederile celebrului articol 17 din Legea statutului incalca principiul european al nondiscriminarii. Dar, poate paradoxal, nu acesta este primul nostru atu, ci fundalul pe care se desfasoara aceasta discutie, complet defavorabil Ungariei si extrem de pozitiv pentru Romania.

Care este acest fundal? El poarta un nume: spaima de conflicte bazate de probleme etnice, temerea cea mai profunda, cea mai grava si cea mai acuta a decidentilor europeni. Fundalul este construit, emotional vorbind, din istoria socurilor continue pe care le-au primit cetatenii Europei Occidentale, timp de aproape un deceniu, privind spre Europa de Sud-Est si spre masacrele produse de conflictele pe baza etnica. Politic vorbind, fundalul se articuleaza pe actiunile concertate (culminind cu atacurile aeriene impotriva Iugoslaviei) pentru a eradica focarele de conflict sau generatoare de tensiuni extreme, propunind chiar statelor din zona o eventuala aderare rapida la structurile UE .

Economic, fundalul il constituie Pactul de Stabilitate. Si, in acest context, trebuie sa amintim ca, in ultimii ani, toate documentele europene subliniaza modul exemplar si intelept in care Romania a rezolvat marea problema pe care o reprezenta, din acelasi punct de vedere european, convietuirea populatiei majoritare romanesti cu minoritatea maghiara din tara noastra.

Aceasta constatare are o importanta vitala, care trebuie reamintita decidentilor de la Bruxelles, care discuta acum despre constructia identitatii europene de aparare si securitate, o identitate care exclude tocmai aceste forme de discriminare care au generat, in trecutul apropiat, conflictele singeroase din spatiul fostei Iugoslavii. La Bruxelles, de foarte multe ori in ultimul timp, am auzit aprecieri extrem de pozitive – la Uniunea Europeana, ca si la NATO – asupra factorului de stabilitate pe care Romania il constituie pentru zona Balcanilor, unul dintre argumente fiind tocmai politica in domeniul minoritatilor si – atentie! – modul in care a reusit sa colaboreze cu vecinii, in special cu Ungaria.

Iar acum, prin implicatiile extrateritoriale pe care le are aceasta Lege a statutului, Ungaria ridica Europei Unite o dubla problema: in primul rind, neconcordanta cu spiritul european si, in al doilea rind, pentru ca problema sa devina si mai grava, faptul ca aceasta decizie politica apartine unei tari membre NATO. Un context in care miza reusitei jocului poate sa fie cu mult mai ampla pentru Romania decit victoria diplomatica a retragerii unui articol dintr-o lege. S-ar putea sa fie demonstratia, acceptata ca atare la Bruxelles, ca Romania isi articuleaza sistemul de relatii externe prin asumarea corecta si deplina a angajamentelor sale europene si transatlantice. Chiar daca o face, inca o data, avant la lettre si privind cu intelepciune spre viitor.