22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPentru sărbători Pascale fără probleme, acordați atenție sănătății copiilor

Pentru sărbători Pascale fără probleme, acordați atenție sănătății copiilor

Primăvara vine cu o mulțime de motive de bucurie, inclusiv prilejul de sărbătorire a Paștelui. Cu toate acestea, medicii pediatri de la Clinica Speranța atrag atenția să nu lăsăm garda jos și să fim precauți în această perioadă.

Primăvara rămâne, de asemenea, un sezon în care condițiile climatice predispun la răspândirea mai ușoară a virusurilor. Așadar, trebuie să fim atenți la riscul de viroze și enteroviroze. În plus, este important să fim atenți și la regimul alimentar al copiilor, pentru a evita tulburările digestive care ne pot strica aceste sărbători pascale.

Respectarea regulilor de prevenție poate reduce riscul de a contracta viroze

„Este bine ca părinții să rămână vigilenți în această perioadă, în care cu toții tindem să ne relaxăm și să nu mai dăm aceeași atenție măsurilor de prevenție a bolilor. În această perioadă, ne confruntăm frecvent cu răceli, cu scarlatină, cu enteroviroze. Pentru a-i proteja pe cei mici, ar trebui să încercăm să evităm locurile aglomerate și să respectăm cu strictețe regulile de igienă. Dezinfectarea sau spălatul mâinilor este o regulă de aur”, transmit specialiștii din cadrul cabinetului de pediatrie al Clinicii Speranța din Craiova.

Atenție la alimentația copilului pentru sărbători Pascale fără probleme

Pediatrii îi sfătuiesc pe părinți să aibă grijă și la ceea ce mănâncă micuții în aceste zile. Consumul excesiv de ouă, dulciuri sau mâncăruri bogate în grăsimi nu este contraindicat numai adulților, ci și copiilor. Părinţii trebuie să respecte principiile alimentare corespunzătoare vârstei copilului.

Dr. Bianca Vlădulescu, medic pediatru la Centrul Speranța

„Să nu uităm că un copil are nevoie de alimentație echilibrată. Nu dăm carne de miel la copiii până în 3 ani, verificăm termenul de valabilitate pentru ouă. Nu exagerăm cu cantitatea de alimente specifice Paștelui. Credem că niciun părinte nu și-ar dori să ajungă la medic în perioada sărbătorilor cu un copil bolnav. Cu atât mai mult cu cât în perioada sărbătorilor cabinetele sunt închise. Să evităm Paștele petrecut la camera de gardă sau în unitatea de primiri urgențe pe cât putem”, au transmis medicii centrului Speranța.

Pentru asistență medicală pediatrică, puteți apela la Cabinetul de Pediatrie al Clinicii Speranța din Craiova, care are contract cu CAS Dolj (Dr. Diana Belu, Dr. Bianca Vlădulescu) sau cu plată la dr Simona Ilinca și poate fi contactat la numărul de telefon 0771.493.887.

Medicii pediatrii au și competență pentru ecografie abdominală, astfel că se pot efectua și ecografii abdominale pentru copii.

Sărbători fericite și sănătoase!

Citește și Tusea la copii şi adulţi. Când să te prezinţi la medic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS