17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateȘase secții de neonatologie vor primi 4,5 mil. de lei pentru modernizare. Craiova și Slatina printre beneficiari

Șase secții de neonatologie vor primi 4,5 mil. de lei pentru modernizare. Craiova și Slatina printre beneficiari

Fundația Vodafone România a anunțat câștigătorii rundei de finanțare „Fondul Viața pentru Nou-Nascuti” în valoare de 4,5 milioane de lei, destinați renovării, modernizării și dotarii cu echipamente medicale, inclusiv solutii de telemedicina, dar și pregătirii echipelor medicale din compartimentele și secțiile de neonatologie de nivel I si II din spitalele publice din Romania.

Cele șase unități neonatale beneficiare aparțin spitalelor județene și municipale din localitățile:

  • Botoșani,
  • Caransebeș,
  • Craiova,
  • Mediaș,
  • Slatina,
  • Târgu Mureș.

Implementarea proiectelor va fi asigurată de fundații și asociații cu experiență în derularea de proiecte în zona medicală, care, pe lângă finanțare vor beneficia din partea Fundației Vodafone România și de consultanță tehnică pentru lucrări de renovare și consultanță pentru atragerea de fonduri destinate dezvoltării pe termen lung a unităților medicale neonatale din comunitățile dezavantajate.

Proiectele câștigătoare

Proiectele câștigătoare sunt:

  • Șansa la viață pentru nou-născuții din Botoșani, Fundația Salvați Copiii România – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
  • Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatura medicală modernă a secțiiei de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Fundația Comunitară Banatul Montan – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
  • Creșterea calitățtii și diversificarea serviciilor medicale prin dotarea Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, Asociația Dincolo de Azi – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova.
  • Bine ai venit pe lume, Asociația Prompt Maternity & Critical Care – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal Mediaș.
  • Prima respirație, Asociația Culturală Flower Power – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
  • Viața pentru Nou-Născuți Mureș, Asociația Cristi Vasiliu – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Județean Mureș.

România în topul mortalității infantile în Europa

„Estimăm ca după finalizarea proiectelor, în fiecare an, 11.000 de nou-născuți, dintre care 2.000 cu afecțiuni medicale critice, vor avea parte de cele mai bune condiții de îngrijire sau de transfer optim în secțiile și compartimentele de terapie intensiva neonatală și de prematuri de rang superior. Anual, 200 de medici si asistenti medicali vor avea condiții medicale adecvate îngrijirii nou-născuților cu diverse afecțiuni. Contribuim astfel la combaterea unei statistici sumbre care situează România în topul mortalității infantile în Europa,″ a declarat Angela Galeta, Directorul Fundatiei Vodafone Romania.

Pentru extinderea procesului de modernizare în cât mai multe unități medicale neonatale din România, unde nevoile sunt complexe și urgente, Fundatia Vodafone România, alături de ONG-urile partenere, desfășoară o campanie publică de strângere de fonduri. Această inițiativă se adresează atât cetățenilor, cât și companiilor care pot apela la mai multe mecanisme pentru efectuarea donațiilor (2 euro/luna donați trimițând SMS cu textul RITM la 8845, redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit, respectiv 20% din impozitul pe profit, dar și donație online în contul proiectului).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS