6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAndrei Baciu: Valul 4, probabil cel mai intens din cauza contagiozității tulpinii Delta

Andrei Baciu: Valul 4, probabil cel mai intens din cauza contagiozității tulpinii Delta

Valul 4 al pandemiei va fi probabil cel mai intens de până acum, din cauza contagiozității sporite a tulpinii Delta, dar pandemia nu se va sfârși de azi pe mâine, spune Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Studiile arată că mai devreme sau mai târziu vom reuși să depășim acest moment, însă nu va fi la fel peste tot: în timp ce în unele state nu se vor mai înregistra decât focare izolate, altele se vor confrunta cu epidemia pe termen lung, a declarat, marți, vicepreședintele campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, potrivit Digi24.

„Datele pe care le avem și în România, și peste tot, la nivel planetar, spun un singur lucru, faptul că vaccinarea este singura care va închide pandemia”, a spus Andrei Baciu.

A apărut de curând o analiză cu privire la dinamica pandemiilor din ultimii 130 de ani

El a menționat că a apărut de curând o analiză cu privire la dinamica pandemiilor din ultimii 130 de ani și felul în care acestea s-au desfășurat și s-au închis. Ținând cont și de faptul că anterior nu s-a beneficiat de ajutorul vaccinării, o concluzie este certă: mai devreme sau mai târziu vom putea să depășim acest moment, a declarat oficialul.

Sfârșitul pandemiei se va întâmpla „într-o manieră neuniformă“

El a atras însă atenția că sfârșitul pandemiei se va întâmpla „într-o manieră neuniformă – statele care reușesc să capete o imunitate mai solid și mai repede, în principal cu ajutorul vaccinării, vor închide acest capitol, iar ultimele faze sunt definite doar de mici hotspoturi, care mai apar în mici grupuri de persoane nevaccinate sau oricum fără imunitate. Altfel, vor fi state care o să treneze cu această situație a la long, lucru care vine la pachet, zilnic, cu decese care sunt prevenibile”, a explicat secretarul de stat.

Cel mai probabil, valul 4 va fi probabil cel mai intens val pe care îl trăim

„Practic, despre acest lucru vorbim. Intensitatea acestui val 4 în care am intrat acum depinde de acest lucru. Cel mai probabil, acesta va fi probabil cel mai intens val pe care îl trăim. Din nefericire, lucrurile sunt mult mai accelerate, toată această situație fiind generată de contagiozitatea acestei tulpini, care infectează mult mai repede și mult mai multe persoane, lucru pe care îl vedem și în datele de zi cu zi”, a adăugat Andrei Baciu.

„Într-un fel sau altul, vom închide pandemia”, a spus Andrei Baciu. El crede însă că cel mai probabil, după cum arată datele în acest moment, vaccinarea anti-COVID va deveni una sezonieră. 

„O mască purtată corect te protejează într-o mare măsură”

„Cred că este esențial să ajustăm percepția vizavi de acest subiect. Pandemia nu se va încheia în aceste luni, nu se va încheia în aceste săptămâni nici în România, nici în alte părți. Însă putem să ne favorizăm starea de sănătate făcând următoarea analiză: pe ce pot eu ca persoană să-mi concentrez timpul și energia? Pot să iau în calcul tot felul de scenarii, fiind captiv al acestui fenomen de fake news, care este foarte prezent în mediul online și a început să domine discuția, sau, pe de altă parte, pot să mă uit la beneficiile vaccinării și chiar dacă nu iau în calcul acum decizia vaccinării, pot să-mi concentrez energia și atenția către un simplu gest: masca. O mască purtată corect te protejează într-o mare măsură”, a spus Andrei Baciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS